Ultima plimbare cu bicicleta pentru un tânăr de 19 ani
Ieri dimineață, viața unui tânăr de 19 ani, din comuna Totești, s-a sfârșit din cauza unui accident stupid.
Medicii Spitalului de Urgență Petroșani au anunțat telefonic Poliția Orașului Hațeg că la unitatea de primiri urgențe a spitalului a fost adus un tânăr în stare gravă. În urma verificărilor făcute, polițiștii au stabilit că aproape de miezul nopții, tânărul de 19 ani a fost implicat într-un accident. În timp ce se deplasa cu bicicleta dinspre satul Hobița spre Râu Bărbat, într-o curbă periculoasă la dreapta, pe o porțiune de drum în pantă, s-a dezechilibrat și a ajuns în șanț, unde a dat cu capul de o piatră. Din păcate, după câteva ore petrecute pe patul de spital, din cauza loviturii suferite, tânărul a decedat. (Oana Mihnea)