Procurorii au început audierile în cazul celor două adolescente de 15 ani, din oraşul Uricani, care au murit după ce, sâmbătă după-amiază, s-au aruncat în gol de pe un turn de apă înalt de 20 de metri, din municipiul Lupeni. O ipoteză este că fetele ar fi fost provocate să se arunce de pe turn de către alte colege.
Zeci de persoane audiate
„Audierile în acest caz au început. Primii au fost audiaţi părinţii celor două fete şi personalul medical care a ajuns la locul incidentului. Urmărirea penală este în derulare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, procurorul Robert Scorţa. De asemenea, a fost dispusă necropsia trupurilor celor două fete, fiind aşteptat raportul medico-legal. Deoarece urmărirea penală este în derulare, procurorii nu pot furniza, pentru moment, mai multe date despre incidentul de la Lupeni. Adolescentele ar fi fost la o petrecere înainte de a muri. Una dintre victime a anunțat intențiile sinucigașe și printr-un mesaj, care a ajuns pe o rețea de socializare: „Am plecat mai repede ca anul 2023”.
Pe clădirea acoperișul clădirii au fost găsite telefoanele, gecile și un pachet de țigări. Trupurile celor două tinere au ajuns pe caldarâm, cu fața în sus, posibil pentru că s-ar fi aruncat pe spate, susțin unii anchetatori. Zeci de persoane sunt audiate în acest caz cutremurător.
Probleme în familie?
Prietenii Alexandrei Mocanu și Georgianei Siminescu, adolescentele de 15 ani care și-au pus capăt zilelor, sâmbătă, au fost audiați rând pe rând de către anchetatori. Declarațiile tinerilor le-au confirmat oamenilor legii ipoteza conform căreia, cele două adolescente au recurs la gestul extrem pe fondul problemelor din familie, dar mai ales a consumului de droguri. Ce s-a întâmplat după petrecere și care a fost motivul gestului extrem, rămâne în continuare un mister. Cert este că înainte să se arunce în gol, Georgiana și Alexandra și-au anunțat prietenii că se vor sinucide: „Mă bucur că v-am cunoscut! Mersi că ne-ați jignit și ne-ați făcut în toate felurile. Sunteți un grup toxic și ne omorâm din cauza voastră”. Mama uneia dintre tinere susține însă că a observat o ușoară schimbare în comportamentul fiicei ei în ultimele zile. „Ea era foarte deschisă cu mine, îmi povestea tot ce se întâmpla, numai că în ultima săptămână nu mai era”, susține femeia, potrivit Digi24. Aceasta spune că nu știe ca în anturajul fetelor să se fi consumat substanțe interzise.
Anturaje proaste
Una din fetele care s-au sinucis la Hunedoara a sunat la 112 cu doar o seară înainte să moară. Fata a reclamat că tatăl ei a devenit violent în cadrul unor discuții. Ajunși la fața locului, oamenii legii au constatat că de fapt cearta era fix despre atitudinea adolescentei și că părinții tinerei nu au agresat-o. Colegi de-ai fetelor au declarat la România TV că una din ele lua droguri și că avea anturaje proaste, motiv pentru care e posibil să fi fost certată de părinți.
Reamintim că fetele au murit după ce s-au aruncat, sâmbătă, în gol de pe un turn de apă, înalt de circa 20 de metri, ce aparţine unei foste fabrici din municipiul Lupeni. Una dintre fete a sunat-o, sâmbătă după-amiază, pe mama sa pentru a-i spune că intenţionează să recurgă la un gest sinucigaş, femeia anunţând imediat Poliţia la numărul de urgenţă 112.
Frumoasă foc, dar cam tută! Gurile rele din sudul județului nostru spun că un ales…
Peste 100.000 de români s-au adunat, ieri, în Piața Universității. Oamenii au scandat „Libertate” și…
Alexia Crina în vârstă de 15 ani, sportivă la Clubul Kempo Lupeni Pentru că a…
Adrian T., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că riscă să ajungă iarăși în pușcărie pentru…
Un incendiu s-a pornit la o gospodărie din satul Bucium din comuna Sântămăria Orlea, mai…
Tribunalul Hunedoara l-a condamnat pe tatăl agresor la o pedeapsă de 7 ani închisoare cu…