În perioada 27-28 noiembrie, la sala de popice din Petrila va avea loc ultimul eveniment important din calendarul competiţional al acestui sport. Cocheta sală din oraş va găzdui Cupa României, atât la băieţi cât şi la fete, cu participarea a numeroşi sportivi de top care se vor bate pentru trofeu. În competiţia băieţilor vor participa patru echipe: CFR Cluj, CFR Iaşi, Electro Mureş Târgu Mureş şi Inter Petrila. În întrecerea fetelor vor lua parte cluburile: Rapid Bucureşti, Compet Ploieşti şi Târgu Mureş. “Este ultimul mare eveniment al anului pe care ne bucurăm să îl găzduim şi sperăm în reuşita lui, aşa cum s-a întâmplat şi cu celelalte competiţii, care au avut loc la Petrila“, a declarat antrenorul Marcel Dobrică, acesta fiind cel care se ocupă şi de organizare.
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…