Actualitate

Uluitoarea poveste a românului Ieronim Budac, şoferul lui Al Capone. Întors în România, a fost ales primar 14 ani

Ieronim Budac (foto) este un român născut la Cârţişoara, în judeţul Sibiu. A ajuns în anii ’20 în Statele Unite ale Americii, unde a lucrat ca şofer pentru Al Capone. Întors în România, a fost ales primar în localitatea natală.

Cu doi ani înainte de prohibiție
În anii ’20, zeci de mii de românii au emigrat în SUA pentru un trai mai bun. Printre aceştia, s-a numă­rat şi un bărbat pe nume Ieronim Budac, un ardelean născut la data de 6 mai 1897 în localitatea Cârţişoara, din judeţul Sibiu. La doar 20 de ani, a plecat în America, tărâm pe care a trăit o aventură cu gangsteri verita­bilă. Ieronim Budac a ajuns peste ocean cu doi ani înainte ca prohi­bi­ţia să fie instaurată în Statele Unite ale Americii, timp în care a început să se interzică vânzarea, produce­rea, consumarea şi transportarea de alcool şi de băuturi alcoolice. În această perioadă, de doi ani, arde­leanul a reuşit să se infiltreze în cer­curi mai mult sau mai puţin dubi­oase. El a ajuns să intre în contact cu Al Capone, unul dintre cei mai cunoscuţi gangsteri americani din toate timpurile, cel care a controlat comerţul ilegal cu băuturi alcoolice pe continentul american în perioa­da 1920–1930. Budac făcea un rachiu din prune apreciat de ame­ricanii care-l cunoscuseră, iar acest zvon a ajuns până la urechile lui Al Capone.

S-a întors acasă
Reţeta românului a fost pe placul gangesterului american, motiv pentru care Ieronim Budac a de­ve­nit unul dintre oamenii de încredere ai lui Al Capone. Din afacerile făcute cu marele gangster american a apărut şi cel mai interesant episod petrecut de român peste ocean. Budac a intrat cu un camion plin cu alcool de contrabandă în fluviul Mississippi, pentru a scăpa de poliţiştii care se aflau pe urmele sale. Ardeleanul şi-a întemeiat o familie în America, însurându-se cu o fată taman din satul său natal Cârţişoara, o anume Maria. Tatăl aces­teia, Ion Tarcea, avea un ma­gazin, la subsolul căruia Budac şi-a amenajat o distilerie, începând să pro­ducă rachiu de prune ce era vândut pe piaţa neagră din Statele Unite ale Americii. Mariajul din Ieronim şi Maria nu a durat foarte mult, cei doi despărţindu-se, iar Budac nu s-a mai recăsătorit şi nici nu a avut copii. După 12 ani petre­cuţi în Chicago, Ieronim Budac a luat decizia de a se întoarce acasă, deoarece traficul cu alcool de con­trabandă nu mai era profitabil, iar şeful său Al Capone devenise ţinta principală a celor de la FBI. În anul 1930, ardeleanul a revenit în satul său natal, unde cu banii strânşi peste Ocean şi-a cumpărat o casă şi mai multe cazane de rachiu, cons­truind una dintre cele mai impor­tante distilerii din Transilvania. Le-a povestit apropiaţilor că în Statele Unite a lucrat ca şofer pentru Al Capone. La scurt timp de la întoar­cerea în localitatea natală, Ieronim Budac a fost votat primar din partea liberarilor. Acesta a condus localita­tea Cârţişoara timp de 14 ani, până când la putere au ajuns comuniştii. Ieronim Budac a murit la data de 23 septembrie 1977, el fiind îngropat în cimitirul bisericii din Cârţişoara.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat cârcotașii ăștia cărora nu le sca­pă nimic că un examen pentru un post…

o zi ago

Bulina albă

Liviu Simedroni, primarul din Răchitova Pentru că își încheie mandatul cu fruntea sus, reușind, de-a…

o zi ago

Bulina neagră

Dragoș C., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de…

o zi ago

COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 18-19 septembrie 2024, doamna Natalia-Elena Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse,…

o zi ago

Zeci de pompieri hunedoreni au pornit spre zonele inundate

Un număr de 32 de pompieri hune­do­reni au pornit spre zonele afectate de inundații din…

o zi ago

Cum a ajuns un tânăr de 27 de ani să moară după administrarea vaccinului anti-COVID. Sângerări și cheaguri în creier

O anchetă privind moartea unui tânăr din cauza unui cheag de sânge apărut pe fondul…

o zi ago