Actualitate

Un an bun pentru comuna Bucureşci

06 Mircea Florin Ghilean Bucuresci0485

Adriana Năstase

În componenţa comunei Bucureşci se regăsesc satele Bucureşci, Curechiu, Merişor, Rovina şi Şesuri. Cu un primar hotărât, ca Mircea Florin Ghilean (foto), nici un proiect nu poate să scape. Aşa că, 2009 poate fi considerat un an foarte bun pentru comună, investiţiile fiind aici la loc de frunte.

Bibliotecă nouă
Au început noi lucrări la drumurile comunale, având ca ajutor  bugetul primăriei, iar pe baza fondurilor europene, s-au continuat lucrările de modernizare a parcului din centrul comunei. De asemenea, în Căminul Cultural din Bucureşci a fost inaugurată o bibliotecă nouă, s-a montat încălzirea centrală şi au fost modernizate anexele. Nici bisericile nu au fost neglijate, ele fiind supuse lucrărilor de reparaţii. Primăria a asigurat, pentru cele patru şcoli şi grădiniţe, combustibilul necesar încălzirii, pe întreg anul 2010.

Divergenţe între consilieri şi primar
Pe parcursul lui 2009, în comună s-au continuat lucrările de regularizare a Văii Bucureşciului şi s-a depus proiectul pe Măsura 322, pentru lucrările de alimentare cu apă în satele Curechiu, Bucureşci şi Şesuri. Moş Crăciun a prins viaţă şi în acest an, el venind cu daruri la toţi copiii din comună şi nu i-a ocolit nici pe cei vârstnici. Din păcate, ca în orice loc frumos, trebuie să existe şi divergenţe. La Bucureşci, acestea sunt la nivel de Consiliu Local. În ciuda consilierilor problematici, edilul-şef  Mircea Florin Ghilean dă un exemplu concludent că proiectele propuse trebuie să fie şi finalizate. Pentru că nu există doar cuvânt. El trebuie precedat de faptă.
Însă, la ceas de sărbătoare, toate răutăţile se iartă şi toate se uită, iar gândul bun ne îndulceşte graiul. Lumea devine mai sensibilă, iar sufletele încep să-şi ceară drepturile de peste an. În acest context, primarul comunei Bucureşci le transmite tuturor locuitorilor „gânduri bune şi urări de sănătate, din Lumina Sărbătorii Naşterii Domnului şi din speranţa ce însoţeşte Noul An. Sărbători fericite!“

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura