Un bărbat din Lupeni a tăiat cauciucurile unei mașini de poliție. Filmarea a ajuns virală pe Internet
Un bărbat din Lupeni a tăiat cauciucurile unei mașini de poliție.
Acesta s-a asigurat că nu este nimeni pe stradă și a scos un cuțit din buzunar. După ce s-a asigurat că toate cauciucurile sunt tăiate, el s-a mai plimbat puțin pe stradă, anunță Observatorul Național TV. Cu toate astea, bărbatul nu a luat în considerare camera de supraveghere care era fix lângă mașina de poliție. „Cu privire la incidentul care
s-ar fi petrecut în anul 2022, în municipiul Lupeni, în care o persoană înțeapă o anvelopă a unei autospeciale de poliție, în urma unor imagini apărute în mediul online conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara a dispus formarea unei comisii care s-a deplasat la sediul Poliției Municipiului Lupeni pentru a verifica aspectele semnalate”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (A.N.)