Motivat să câştige
Rezultatele excelente concretizate prin şase victorii obţinute prin K.O. şi un succes la puncte în cele şapte dueluri susţinute în ringul profesionist WBC l-au promovat pe pugilistul hunedorean James Cheregi în finala pentru titlul de campion „WBC Mediteranean”. Pugilistul hunedorean, care se pregăteşte la „Fight Power Academy” din Germania, îl va înfrunta pentru această prestigioasă centură de campion pe spaniolul Nicolas Gonzales, într-o gală ce va avea loc la Madrid, în data de 26 septembrie. Adversarul lui Cheregi are şi el o carte de vizită impresionantă, fiind un boxer neînvins până acum, cu un palmares perfect, materializat prin opt victorii din opt partide, cinci succese fiind obţinute înainte de limită prin K.O.
Managerul şi antrenorul pugilistului hunedorean, Agron Kurtisi, consideră că James „Blitz” Cheregi este deja bine pregătit şi că se va prezenta într-o formă de top la meciul pentru centura „WBC Mediteranean”. „James se pregăteşte pentru o victorie. Toţi cei de la Fight Power Academy suntem foarte motivaţi pentru a lupta, iar pregătirile sunt în toi. James Blitz Chereji va fi la potenţial maxim la ora meciului”, a postat pe contul său de Facebook pugilistul hunedorean din partea antrenorului său.
În România, James Cheregi a fost legitimat la CSS Hunedoara şi Dinamo Bucureşti, fiind multiplu campion naţional şi medaliat cu bronz la Campionatele Europene de juniori din 2011. (C. Marinuţ)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…