ActualitateFlash

Un brădean „atacă“ Muntele Ararat

01 brad2 (5)

Sorina Popa

“Cu paşi mici spre vârfuri mari”, aşa şi-a intitulat expediţia grupul de alpinişti, din care face parte şi brădeanul Mihai Vlad, care în aceste zile „atacă“ Vârful Ararat, din Turcia.

Fără susţinerea familiei, dar cu sprijinul primarului
Mihai Vlad are 25 de ani, este absolvent al Facultăţii de Management Turistic şi Comercial şi este în ultimul an la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterpinară, Secţia Protecţia Plantelor. Brădeanul nu este la prima expediţie de acest fel. Deşi nu este susţinut de familia sa, care îi reproşează că nu se ocupă de probleme mai serioase în viaţă, tânărul nu se opreşte şi, după ce a cucerit Vârful Mont Blanc, acum a hotărât să urce pe Muntele Ararat, unde, potrivit celor scrise în Biblie, s-ar afla Arca lui Noe. Dacă nu are susţinerea familiei, în schimb, de fiecare dată, Mihai a fost încurajat de primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, care l-a sprijinit financiar şi moral în expediţiile sale.

Vrea să promoveze alpinismul
Pasiunea hunedoreanului pentru speologie şi alpinism durează de 10 ani. „Eu şi colegii, cu care escaladez munţii, vrem să promovăm sportul printre tineri, în general, şi alpinismul în particular. Vom aduce acasă informaţii legate de tradiţiile popoarelor. Vrem să promovăm un alt stil de viaţă, iar tinerii să facă şi altceva, decât să asculte manele şi să se drogheze. Fotografiile pe care le vom face pe Muntele Ararat vor fi incluse într-o expoziţie la Brad. De asemenea, vor realiza un film despre această expediţie”, a spus Mihai Vlad.
De ce au ales Mihai şi prietenii lui Muntele Ararat? „Alegerea nu a fost una dificilă. E vorba de „Arca lui Noe”, iar Muntele Ararat este considerat Muntele Biblic, locul unde s-ar afla această arcă. Pentru mine este o premieră, nu am mai escaladat un munte aşa de înalt ca Ararat, care are o înălţime de 5.165 de metri”, a povestit tânărul.

Miercuri, ascensiunea finală
În 9 septembrie, grupul de alpinişti, în care se află şi brădeanul, format din cinci persoane, printre care şi o fată, va „ataca“ Vârful Ararat. Potrivit planurilor lor, în primele zile, cei cinci vor încerca să urce până la 4.400 de metri, înălţime unde vor sta o zi, pentru acomodare. Ascensiunea finală va începe miercuri, 9 septembrie. Steagul municipiului Brad, va fi înfipt acolo, de către Mihai Vlad.
Fiindcă aveau nevoie de un permis pentru a escalada Muntele Ararat, Mihai a negociat cu un ghid turc, timp de mai multe luni. Până la urmă, a ajuns să se înţeleagă cu turcul la suma de 250 de euro pentru fiecare persoană.
„L-am susţinut pe Mihai şi o voi face şi în continuare. Speologia şi alpinismul au o frumoasă tradiţie în municipiul nostru. Exemplul lui Mihai va fi urmat, mai mult ca sigur, de alţi tineri brădeni şi hunedoreni. El ne-a dovedit că este curajos şi pasiunea lui ne obligă pe noi, autorităţile locale, să încurajăm şi alţi brădeni să-i urmeze exemplul”, a declarat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.

Scrie în Biblie…

La graniţa dintre trei ţări – Rusia, Iran şi Turcia – se înalţă golaş şi lipsit de copaci (până la 5.165 metri), Muntele Ararat. Numeroase relatări ale istoriei confirmă că legendara Arcă, părăsită de biblicul Noe, de familia lui şi de animalele supravieţuitoare, s-ar găsi în continuare pe vulcanul stins din Podişul Armeniei turceşti. Biblia spune că Arca lui Noe a fost o corabie mare, pe care Noe a construit-o la îndemnul lui Dumnezeu, ca să îşi salveze familia şi animalele în timpul marelui potop. Povestea corabiei este des întâlnită în scrierile religioase. Începând cu secolul al XVIII-lea, s-au făcut cercetări de geologie şi biogeografie în legătură cu arcă şi potop. S-au făcut numeroase săpături în Turcia, pe Muntele Ararat, unde spune Biblia că s-a oprit Arca lui Noe.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura