Electorale

Un bun primar trebuie să fie în primul rând un bun gospodar

Cunosc din proprie experienţă că un bun primar trebuie să fie în primul rând un bun gospodar. Să ştie cum funcţionează administraţia locală. Iar Petru Mărginean ştie administraţie. A fost subprefect al judeţului Hunedoara, apoi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara, iar în 2012 a fost ales primar al municipiului Deva. Cunoaşte din experienţă proprie toate problemele locale, ale judeţului Hunedoara şi ale municipiului Deva.
Un obiectiv important pentru orice oraş este curăţenia, iar Petru Mărginean chiar a reuşit în perioada mandatului de primar să demonstreze că se poate şi mai bine. A reparat străzi şi a reabilitat termic blocuri de locuinţe. Este inginer constructor şi acest lucru a contat mult. În plus, toată lumea îl ştie că este un bun organizator şi se ocupă temeinic de toate proiectele pe care le demarează. Chiar săptămâna trecută m-am întâlnit cu câţiva diriginţi de şantier care au colaborat cu el la finalizarea unor proiecte edilitare. Toţi cei cu care am vorbit mi-au povestit că dimineaţa, la ora 7, era deja pe şantier ca să evalueze stadiul lucrărilor şi să controleze calitatea lor. Am fost şi eu primar mult timp şi ştiu cât este de important să te simtă constructorii mereu prezent lângă ei. Iar proiectele de urbanism din programul de candidat sunt o continuare a ceea ce deja a început. Ţinând cont de ceea ce a demonstrat că poate să facă, ar trebui să îl sprijinim să îşi continue viziunea de primar pentru ca Deva să devină un adevărat oraş european.
Deva trebuie să câştige!

Petru Sorin Marica, deputat PSD

(Comandat de Partidul Social Democrat, cod unic de identificare mandatar financiar: 51170005. Operator economic S.C. Media Hunedoreană S.R.L. Deva, tiraj: 3.300 exemplare.)

One thought on “Un bun primar trebuie să fie în primul rând un bun gospodar

  • Sorine. Lasa bautura , omule. Tu nu vezi ce a facut din tine ?! Sau ai ales fotograf de la PNL ?!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura