Sâmbătă, de Ziua Internaţională a Copilului, organizaţia de tineret a PSD din comuna Şoimuş, mobilizată de preşedintele acesteia, Marcel Nicuşor Vasile şi având sprijinul direct al deputatului PSD Laurenţiu Nistor şi al lui Marcel Dubar, preşedintele organizaţiei PSD din comuna respectivă, a oferit aproximativ 260 de pachete conţinând fructe şi dulciuri, copiilor de la grădiniţele şi de la clasele primare din satele Şoimuş, Boholt, Bălata, Păuliş, Chişcădaga, Fornădia şi Sulighete.
“Mulţumim dascălilor din comuna noastră pentru ajutorul acordat, şi pentru felul în care ne-au primit. Munca profesorilor şi învăţătorilor de la sate nu este uşoară, şi suntem impresionaţi de efortul lor de a păstra peste 250 de copii în şcolile şi grădiniţele din comună. Membrii Organizaţiei de Tineret a PSD din Şoimuş ne-am propus ca pe viitor să mai organizăm pentru «piticii» de la grădiniţele şi şcolile primare din satele noastre şi alte asemenea acţiuni. Copiii ar trebui răsplătiţi mai des, nu doar în zilele de sărbătoare, trebuie să ne amintim că ei sunt viitorul nostru”, a declarat cu acest prilej, Marcel Nicuşor Vasile, preşedintele OT a PSD Şoimuş. (M.C.)
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…