Un deţinut închis pentru crimă l-a ameninţat cu moartea pe preşedintele Iohannis
Maximilian Gânju
Un pensionar din Petrila, condamnat pentru omor, care se află încarcerat la Penitenciarul Aiud, i-ar fi trimis o scrisoare de ameninţare şefului statului. Petrileanul este nemulţumit de faptul că preşedintele nu l-a graţiat.
Costin Munteanu (foto) a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru omor şi a cerut o graţiere individuală din partea preşedintelui Klaus Iohannis. Cum cererea sa a fost respinsă de şeful statului, criminalul i-a trimis acestuia o scrisoare de ameninţare cu moartea. Dar Muntean a semnat scrisoarea folosindu-se de datele personale ale altui deţinut. Administraţia Prezidenţială a formulat o plângere împotriva deţinutului, iar acum acesta va răspunde pentru acuzaţia de ultraj.
Crima comisă de Costin Munteanu a avut loc în 2015, iar criminalul a fost descoperit după un an de zile de la comiterea faptei, în baza probelor prelevate de la locul crimei, dar şi cu ajutorul mărturiilor martorilor. Individul a susţinut că nici măcar nu o cunoştea pe victimă, în ciuda dovezilor obţinute de anchetatori, respectiv imagini ale unor camere de supraveghere unde apăreau cei doi în diferite locuri din Petrila. Victima, o petrileancă cu probleme psihice, a fost găsită moartă de un turist în Peştera Vacii din zona Văii Jiului. Surse din anchetă susţineau că pensionarul nu şi-a recunoscut nici o clipă fapta pe tot parcursul investigaţiei şi a încercat să-i inducă în eroare pe criminalişti.