Actualitate

Un devean crește cai lângă Ștrand, dar nimeni nu-l poate face să renunțe la asta

De ani buni, un devean crește cai în zona Ștrandului din reședința de județ, iar mirosurile care vin dinspre gos­po­dăria lui sunt oribile. Deși legea nu-i permite să facă asta, adică să crească animale în acea zonă, omul continuă nestingherit. Toate eforturile ad­mi­nis­trației locale de a-l obliga să renunțe la acest obicei au fost în zadar. Încă un exemplu de cum nu se respectă legile în țara asta.

Tergiversează procesul
„În zona Ștrandului Municipal Deva, un cetățean crește cai și alte animale. Dejecțiile de la ferma improvizată (fără acte legale) de domnul Tokai Alexandru și mirosul acestora poluează zona și de­ranjează locatarii blocurilor din apro­pie­re, de peste 20 de ani. Prin HCL nr. 245/ 2018 (cu modificările ulterioare) a fost votat regulamentul de creștere și de­ți­ne­re a animalelor domestice și a pă­să­rilor de curte în municipiul Deva. În baza acestui regulament, Poliția Locală Deva a luat măsuri și a sancționat pro­prie­tarul animalelor. Acesta a atacat în instanță HCL-ul prin care a fost aprobat regu­la­men­tul și a cerut anularea aces­tuia. În paralel, Primăria Deva a introdus în anul 2020, o cerere de chemare în judecată, în ve­derea obligării domnului Tokai Alexandru de a respecta pre­ve­derile re­gu­lamentului de creștere și de­ți­nere a ani­malelor domestice și a pă­să­rilor de curte în municipiul Deva. Acțiu­nea de fond a fost însă suspendată până la în­che­ierea procesului intentat de Tokai Alexandru prin care solicita anu­la­rea HCL și implicit a regulamentului. Cetă­țea­­nul a pierdut procesul prin care soli­ci­ta anularea HCL nr. 245/2018 prin care a fost votat regulamentul de creș­te­re și deținere a animalelor domestice și a păsărilor de curte în municipiul Deva. În data de 26 septembrie 2023, Pri­măria Mu­nicipiului Deva are termen de ju­de­ca­tă în procesul care a fost reluat de instanță. Adminis­trația publică locală a făcut și va face tot posibilul, în limitele legii, pentru a-l obliga pe domnul Tokai Alexandru să respecte regulamentul de creștere și deținere a animalelor do­mestice și a păsărilor de curte în mu­ni­cipiul Deva”, arată cei de la Primăria Deva. (A.N.)

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura