Actualitate

Un fiu prea corect. Și-a „turnat” tatăl la Poliție

Bărbatul din Hunedoara ar fi folosit armele de foc pentru braconaj. Nu este înregistrat ca deținător legal de arme de foc și le-a spus anchetatorilor că a găsit întreg arsenalul abandonat pe malul unei ape. Cel care l-a de­nun­țat a fost chiar băiatul său, minorul sesizând polițiștii în legătură cu puștile deținute de tatăl său. Ba chiar le-a ară­tat și poze cu armele în cauză.

A dus fotografii
Băiatul a mers la Poliție, anunțând că tatăl său deține fără drept arme de foc let­ale și muniția aferentă pe care le utili­zează pentru săvârșirea de infracțiuni de braconaj cinegetic. Din relatările mi­no­rului rezultă faptul că una dintre arme este ținută în autoturism, iar o altă armă este păstrată la casa părintească din Ghelari. „Minorul a pus la dispoziția or­ganelor de cercetare penală telefonul, iar din galeria acestuia au fost extrase fotografii pe care acesta le-a surprins asupra obiectelor și bunurilor pe care le-a văzut în locuință și care au legătură cu săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a început urmărirea penală în rem (un exemplar căprior, carne de vânat, pre­cum și muniție letală pentru arme de foc). În urma verificării bazelor de date, s-a stabilit că hunedoreanul nu este po­sesor legal de arme și muniții, nu deține calitatea legală de vânător și nu este membru vânător în cadrul unei asociații de vânătoare legal constituite ce ges­tio­nează fond cinegetic”, se arată în dosar. Polițiștii au făcut o percheziție la locuințele bărbatului și au descoperit o armă de foc, una cu aer comprimat, mu­niție, o lunetă, o arbaletă cu săgeți și lațuri folosite la capturarea vânatului. Suspectul în vârstă de 46 de ani a spus că a găsit armele în vara anului 2019, în timp ce se afla la pescuit în zona lacului Cinciș. El a fost condamnat la 9 luni în­chisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor și 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor. Ins­tan­ța a dispus amânarea aplicării pedepsei rezultante și a stabilit un termen de su­praveghere de 2 ani, iar armele deținute ilegal au fost confiscate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago