Un gest firesc, de om cinstit
Un tânăr de 26 de ani, din Petroşani, şi-a pierdut portmoneul cu bani, dar şi cu actele personale şi cardurile bancare. Din fericire, bunurile au fost găsite de un jandarm (foto), care i le-a înapoiat imediat.
Mare a fost mirarea unui tânăr din Petroşani, când a fost contactat de un jandarm, care i-a comunicat că i-a găsit, în Lupeni, portmoneul în care se aflau mai multe documente personale, cardurile bancare, precum şi suma de 12 lei. Bărbatul, care a rămas dintr-un foc fără cartea de identitate şi permisul de conducere şi carduri, nici măcar nu a realizat că îşi pierduse portofelul la urcarea în autoturism. Norocul lui a fost că obiectul a fost găsit pe trotuar de un jandarm aflat în serviciu la punctul din Lupeni, care i l-a restituit păgubitului. „Generalul de brigadă Viorel Sălan, şeful Jandarmeriei din judeţ, l-a felicitat pe subofiţer pentru modul în care a acţionat. Subofiţerul lucrează în Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Hunedoara din anul 2006”, a declarat Nicolae Răducu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara. Purtătorul de cuvânt al IJJ a precizat că jandarmul a insistat să nu i se facă public numele, deoarece, susţine el, nu a făcut nimic ieşit din comun, ci doar un lucru firesc.