Un hoț a fost prins de o tânără în timp ce “opera” în locuința ei. Femeia l-a blocat și a chemat polițiștii
Poliția Orașului Simeria a fost sesizată telefonic de către o tânără, în vârstă de 22 de ani, din orașul respectiv că a surprins un bărbat într-o cameră a locuinței sale.
În cel mai scurt timp, la fața locului s-a deplasat o echipă operativă, care a identificat un tânăr în vârstă de 20 de ani, din orașul Călan. Acesta a declarat că a pătruns în locuință cu scopul de a cere mâncare, fapt infirmat de proprietara locuinței, care a precizat l-a surprins tânăr în timp ce acesta căuta, prin sertarele unui dulap, lucruri pe care voia să le fure. Numai că surprins de proprietară, acesta n-a mai apucat să plece cu prada și a ajuns pe mâna polițiștilor, care i-au întocmit dosar penal pentru tentativă de furt calificat. (M.Crivăț)