Cu o cerere mai puțin obișnuită s-au confruntat judecătorii Tribunalului Hunedoara, după ce o victimă dintr-un dosar de tentativă de omor calificat și viol a cerut revizuirea și achitarea celui care l-a agresat.
A pus câinele să-l muște
Tânărul de 23 de ani, din Hunedoara, a fost condamnat pentru tentativă de viol și tentativă de omor la 14 ani și 9 luni de pușcărie. Procurorii au probat că individul a plănuit să se răzbune pe iubita sa și pe unchiul său după ce i-a suspectat că au avut o relație amoroasă. Alexandru C. a mai avut probleme cu legea și a terorizat-o pe femeie pentru a recunoaște presupusele relații intime avute cu unchiul său. A sechestrat-o în locuința sa, a bătut-o ore în șir și chiar a tăiat-o pe tânără cu un cuțit. Apoi și-a îndreptat furia către unchiul său pe care l-a sechestrat în locuință. Pentru a-l elibera din apartamentul în care îl sechestrase, polițiștii au fost nevoiți să intervină în forță cu echipa de la Serviciul de Acțiuni Speciale. Tânărul și-a pus și câinele, rasa Amstaff, să-l muște pe unchiul său. Agresorul a negat totul și a motivat că voia să-i aplice o corecție fiind convins că unchiul său ar fi întreținut acte sexuale prin constrângere cu fosta sa concubină.
L-a iertat și-l vrea liber
Unchiul său a revenit după doi ani de la agresiune cu o solicitare de revizuire a dosarului. Le-a spus magistraților că nepotul nu a vrut să îl omoare şi nici nu l-a agresat sexual. El a spus că ar fi fost vorba un conflict spontan, viaţa nu i-a fost pusă în primejdie astfel cum se consemnează în raportul medico-legal, iar fapta ar trebui încadrată ca lovire sau alte violenţe şi nu tentativă de omor. Instanța de judecată a analizat cererea hunedoreanului și a constatat că varianta actuală a victimei asupra a ceea ce s-a întâmplat nu este susținută de probe. Prin urmare, Tribunalul Hunedoara a respins cererea de revizuire. (M.Gânju).
Vorbesc cârcotașii dragii de ei, că un edil din zona noastră nu are bani să-și…
Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a fost numit pentru încă patru ani…
Nicolae N., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru violare de…
Primăria orașului Hațeg merge încă patru ani cu aceeași conducere. Astfel, se știe, Adrian Pușcaș…
Ieri, Judecătoria Deva a validat mandatele consilierilor locali de la Deva, care întregesc Consiliul Local…
Tonul din conserve este în mare parte contaminat cu mercur, o substanță periculoasă pentru sănătate,…