Categories: EvenimentFlash

Un jandarm a stopat o tentativă de sinucidere

Maximilian Gânju

O femeie de 64 de ani a fost salvată de la moarte de un jandarm din Petroşani, care a văzut-o cum s-a pus în faţa unui tren, aşteptându-şi sfârşitul.

S-a aşezat pe linia ferată

Incidentul a avut loc marţi seara, în apropiere de autogara din Petroşani, la o trecere peste calea ferată. Daniel Eremia (în foto), un jandarm din cadrul Jandarmeriei Petroşani, se îndrepta spre unitate, pentru a intra în serviciu şi a trecut pe lângă bătrâna care stătea încremenită între liniile de cale ferată. I s-a părut suspect şi nu s-a îndepărtat, mai ales că a văzut că vine şi un tren. Femeia s-a pus în genunchi, în faţa trenului, iar militarul a înţeles imediat ce are de gând. „Am observat-o stând între linii în picioare şi mi s-a părut ciudat că nu trece. Aşa că m-am oprit şi am văzut cum vine un tren, iar ea s-a pus jos pe calea ferată. Am alergat imediat spre ea şi am strigat cât de tare am putut, să se dea din faţa trenului şi aşa am reuşit să o salvez”, povesteşte jandarmul Daniel Eremia.

Acesta a vorbit cu femeia care încercase să-şi ia viaţa şi a aflat că din cauza greutăţilor a recurs la un asemenea gest. „Am discutat cu ea până a fost preluată de către un echipaj şi era foarte tulburată. Din ceea ce am observat eu, nu realizase ce avea de gând să facă, însă a fost coerentă şi a discutat cu mine. Sper să realizeze că în ciuda greutăţilor, viaţa merită trăită”, mai spune subofiţerul.

A fost trimisă acasă

Bătrâna a fost dusă la Poliţia municipiului Petroşani, unde a fost chemat şi un echipaj al Ambulanţei, însă a refuzat să meargă la spital. Le-a spus oamenilor legii că a ajuns în situaţia de a-şi pune capăt zilelor, după ce i s-a tăiat din venituri şi nu mai avea bani nici măcar pentru medicamentele soţului ei foarte bolnav, dar mai ales pentru tratamentul fiului, care suferă de schizofrenie.

Poliţiştii au trimis-o pe bătrână acasă la scurt timp după incident, deşi ar fi avut nevoie de un ajutor de specialitate, pentru a putea trece peste depresia care a adus-o în situaţia de a-şi lua viaţa.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago