Categories: Actualitate

Un mort şi mai mulţi răniţi într-un accident pe Autostradă

Un bărbat mort și alte trei persoane rănite este bilanțul accidentului rutier petrecut sâmbătă pe Autostrada A1, în dreptul localității Lăpugiu.
Secția de Pompieri Ilia și Garda de Intervenție Dobra au intervenit la locul accidentului cu o autospecială de stin­gere cu apă și spumă, o autospecială dotată cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.
Totodată, în sprijin au fost alocate și două ambulanțe a Serviciului de Am­bulanță Județean.
„Echipajele operative ajunse la locul solicitării au constat faptul că în urma evenimentului în care a fost implicat un microbuz, care s-a izbit puternic de pa­rapet, un bărbat a suferit traumatisme incompatibile cu viața, iar alți doi adulți (un bărbat și o femeie) și un minor, în vârstă de 5 ani au fost răniți. Echipajele de prim ajutor au acordat răniților asis­tență medicală la fața locului, ulterior aceștia fiind transportați la spitalul din Deva”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

11 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

11 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

11 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

11 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

11 ore ago