Adriana Năstase
A fost semnat contractul pentru întocmirea Proiectului Tehnic necesar reabilitării şi modernizării Atelierului 2 de practică din cadrul Liceului Tehnologic „Matei Corvin” din Hunedoara.
Teren de sport multifuncţional
„Contractul a fost adjudecat prin licitaţie de către societatea Proiect AIC Suceava şi are o valoare de 90.000 de lei. Atelierul 2 de practică din cadrul Liceului Tehologic Matei Corvin este inclus într-un proiect în valoare de 8,2 milioane de lei pentru care Primăria municipiului Hunedoara a obţinut finanţare europeană nerambursabilă, în cadrul POR 2014 – 2020. Acest proiect prevede reabilitarea intergrală a clădirii atelierului, de la acoperiş până la nivelul solului, refacerea instalaţiilor electrice, sanitare şi de încălzire (inclusiv montarea de centrale termice pe fiecare nivel al clădirii), precum şi dotarea atelieului cu panouri solare, instrumente şi dispozitive din domeniul auto, electrotehnicii, lăcătuşeriei, prelucrărilor mecanice, cel al sudurii şi dotarea unui laborator tehnologic.
Prin intermediul aceluiaşi proiect, în cadrul Liceul Tehnologic „Matei Corvin” va fi amenajat şi un teren de sport multifuncţional care va beneficia şi de un balon presostatic, astfel încât terenul să poată fi folosit şi în sezonul rece”, susţin reprezentanţii Primăriei municipiului Hunedoara.
Prioritate
„Este nevoie de multă muncă şi răbdare înainte de depunerea unui proiect cu finanţare europeană, dar este nevoie de şi mai multă muncă şi mai multă răbdare în faza de implementare a acestuia. Sunt bucuros că am ajuns la faza desemnării proiectantului pentru proiectul care vizează Atelierul 2 de la Liceul Tehnologic «Matei Corvin». După ce vom avea proiectul tehnic va fi nevoie de o nouă licitaţie pentru desemnarea executantului lucrărilor. Asta e procedura. Sunt însă convins că vom reuşi să finalizăm cu succes şi acest proiect până în 2023, când este termenul limită pentru mai toate proiectele finanţate prin Programul Operaţional Regional. Educaţia a fost şi rămâne o prioritate pentru Primăria municipiului Hunedoara. În momentul de faţă avem în diferite faze de implementare, pentru grădiniţe, şcoli şi licee, opt proiecte cu finanţare europeană, cărora li se adaugă alte şapte, finanţate prin PNDL 2 sau din bugetul local”, a spus Dan Bobouţanu (foto), primarul municipiului Hunedoara.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…