Un nou proiect european pentru comunitatea din Vorţa

Grupurile de Acţiune Locală sunt salvarea multor primari hunedoreni. Astfel, cei care aplică pentru diferite axe cu finanţare europeană au toate şansele să-şi implementeze proiectele vizate, majoritatea fiind considerate eligibile.
La Vorţa, primul om al locului, Emil Radu Bureană (foto), s-a orientat către un teren de sport mutifuncţional, considerând că divertismentul lipseşte din comuna pe care o păstoreşte.
„Vreau să depun un proiect pe GAL-ul de care aparţinem, pentru a avea şi noi, în comună, o bază  sportivă modernă, adică una cu tribune, vestiare, instalaţie de nocturnă etc. Programul investiţional se ridică la valoarea de 50.000 de euro. Proiectul e întocmit şi urmează să fie depus, astfel încât să ne încadrăm în termenul limită. Am început cu modernizarea şcolilor, a drumurilor şi vrem să facem şi pentru partea sportivă câte ceva. Din păcate, nu stăm foarte bine cu oportunităţile de petrecere a timpului liber, mai ales pentru tineri”, spune Radu Emil Bureană, primarul comunei Vorţa. (M.Şerban)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Asa, e tare !! Si de la punctul de informare turistica , ii directionati direct spre moderna baza sportiva.
    Poate si o piscina, ceva...???
    :)

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

3 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

3 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

3 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

3 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

3 zile ago