Blocul Național Sindical (BNS), alături de afiliatul său Federația Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, a anunțat că de astăzi, 2 noiembrie 2023, angajații Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, ai Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, ai Caselor Județene de Asigurări de Sănătate și ai Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești intră în protest generalizat pe perioadă nedeterminată.
Decontarea concediilor medicale
Sindicaliștii din casele de sănătate protestează, nu pentru că nu se plătesc concediile medicale cu anii și firmele trebuie să suporte și plata acestor concedii, ci pentru că vor salarii mai mari. Nu am văzut până acum un protest al angajaților de la stat care să fie făcut pentru contribuabili. A, și când sunt în protest, nu lucrează funcționarii. Cine are de pierdut? Tot firmele private. La nivel național, se pune în pericol relația cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate. Este vorba de decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii), asigurarea cu medicamente și materiale sanitare din Programele Naționale de Sănătate pentru pacienții cu boli cronice, creșterea exponențială a perioadelor de procesare și decontare a concediilor medicale, scăderea capacității de interacțiune cu populația beneficiară de servicii publice de sănătate.
Încearcă să nu afecteze activitatea
și-au exprimat acordul cu privire la acest protest, cu excepția conducătorilor instituției de la nivel central și teritorial”, se arată într-un comunicat al Federației Sindicatelor din Casele de Sănătate.
Adrian David (foto), directorul general al Casei Județene de Sănătate Hunedoara, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că „vom încerca să nu afectăm relația cu publicul și cu furnizorii de servicii medicale pe perioada protestului. Voi discuta cu sindicaliștii. Peste 80 la sută dintre angajații Casei sunt în sindicat”. (S.P.)
Vorbesc gurile rele că un abonat la fondurile statului s-a plâns recent că nu mai…
Lucian Albu Weber, primarul comunei Hărău Pentru că susține dezvoltarea turismului în comuna pe care…
Maria J., din municipiul Deva Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
După presiunea constantă, guvernul a fost forțat să renunțe la agenda neomarxistă care încerca să…
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a promulgat recent legea potrivit căreia se consideră evadare şi fapta…
De la începerea lucrărilor, în 2010 şi până în momentul de faţă, în Catedrala Mântuirii…