Categories: Sport

Un nou protocol pentru arbitrii de fotbal

Cum este aproape redebutul competiţiilor fotbalistice din România, recent, Comisia Centrală a Arbitrilor (CCA) a venit cu precizări în ceea ce priveşte modul în care „cavalerii fluierului“ se vor prezenta la aceste partide, în baza unui protocol extrem de strict.

Pentru început 70 de arbitri şi asistenţi, vor fi testaţi pe cheltuiala FRF cu 48 de ore înainte de meciuri şi nu vor avea voie să călătorească mai mult de doi în aceeaşi maşină. Ei vor oficia la jocurile ce mai sunt de disputat în acest final de sezon: Liga 1, Liga 2, Cupa României, baraj de promovare/retrogradare. Lotul de arbitri din Liga 1 are în componenţă 22 de arbitri de centru şi 35 de tuşieri, CCA va mai „promova“ de la al doilea eşalon încă 13 persoane, dintre cele care s-au remarcat pe parcursul actualului sezon.
Testările obligatorii pentru Covid-19 se vor efectua în baza unui plan întocmit de FRF, iar costurile vor fi suportate tot de cei de la Casa Fotbalului. Cursurile arbitrilor, dinaintea reluării competiţiei, nu vor mai avea loc la sediul federaţiei, ci se vor face online, cu ajutorul aplicaţiilor care permit videoconferinţele şi va exista în continuare obligativitatea ca un arbitru să fie cu viza medicală activă, în caz contrar, nu va fi delegat
De asemenea va fi programată şi o testare fizică pe care arbitrii trebuie să o parcurgă pentru a putea oficia, cu menţiunea că cine ratează testul fizic nu va primi delegare de joc. Testarea nu se va mai ţine însă în acelaşi oraş pentru toţi arbitrii, vor fi şapte-opt locaţii din ţară, unde să aibă loc probele, astfel încât centralii şi asistenţii să nu fie nevoiţi să se deplasaze pe distanţe mari.
Ca şi noutate la regulament, vor fi permise 5 schimbări pentru fiecare echipă, care să fie efectuate în cel mult 4 momente ale partidei: pauza dintre reprize plus alte maximum 3 opriri ale timpului de joc. În schimb, arbitrilor li s-a transmis că nu trebuie să mărească automat timpul cu care se prelungeşte meciul, datorită acestor schimbări în plus. NU se va aplica încă regula sancţionării jucătorilor cu cartonaş galben, dacă aceştia vor scuipa pe teren, deoarece încă nu s-a primit nicio comunicare oficială de la UEFA sau FIFA pentru aplicarea vreunei sancţiuni în acest sens. (N. Gavrea)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

24 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

o zi ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

o zi ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

o zi ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

o zi ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

o zi ago