Categories: ActualitateFlash

Un pod din Hunedoara, dezmembrat de hoţi

Cristina Ghenea

Deşi sunt atât de dese, încât pentru nimeni nu mai prezintă un interes major, furturile de fier pot fi uneori extrem de periculoase. Astfel, mai multe familii din municipiul Hunedoara au ajuns în pragul disperării, după ce podul de acces de pe strada lor a fost dezmembrat de hoţi. Acum, oamenii se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care au nevoie de intervenţia unei ambulanţe sau a pompierilor, căci după ce structura metalică a fost furată, podul stă să cadă.

Circulă cu frica-n sân
Este vorba despre podul peste pârâul Zlaşti, de la intrarea pe strada Toamnei, din Hunedoara. Cei care locuiesc aici spun că într-una din nopţile săptămânii trecute, hoţii de fier au tăiat traversele metalice care susţineau podul, iar din cauza asta, stau cu frica-n sân, atunci când circulă pe aici cu maşinile. “Atât circulaţia auto, cât şi cea pietonală este pusă în pericol, dar cu atât mai mult, accesul ambulanţelor este, practic, imposibil. Asta, în timp ce majoritatea celor care locuiesc aici sunt oameni în vârstă, cu probleme grave de sănătate, iar podul e singura cale de acces de pe stradă“, a declarat Mitică Rodion, unul dintre cei care locuiesc în zona respectivă.

Şi-au luat singuri măsuri de precauţie, improvizând
Hunedorenii de pe strada Toamnei spun că au fost la primărie, să ceară ajutorul în necazul lor. „Salariaţii de la Biroul de Urbanism ne-au spus că nu au fonduri şi nici materiale şi că nu ne pot ajuta“, spune Mitică Rodion. În aceste condiţii, localnicii au decis că nu e timp să stea cu mâinile în sân şi că este nevoie să rezolve singuri problema, luându-şi măsuri de precauţie. Astfel, au fixat trei stâlpi din lemn sub pod, în speranţa că acesta va mai ţine o vreme, şi poate, poate, cineva intervine pentru consolidarea lui. Şi, au mai făcut o încercare la autorităţile locale, cu o solicitare în scris. “Am fost înştiinţaţi cu privire la această problemă şi mâine (n.r.-astăzi), vom merge la faţa locului, pentru a constata cele sesizate şi pentru a stabili care sunt măsurile ce se impun a fi luate, după care vom demara imediat şi lucrările. Nu se pune problema de costuri sau de materiale, pentru că, într-adevăr, este vorba despre ceva serios şi grav“, a declarat Ovidiu Hada, primarul municipiului Hunedoara. Totodată, şi poliţiştii spun că li s-a reclamat furtul de la podul de pe strada Toamnei şi lucrează la caz.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Ati avut noroc ca nu a trecut pe acolo Mircea Molot ,el fura podul cu totul si-l duce la vreo stana de-a lui.

Recent Posts

Protejează-ți investiția | Cum să alegi suportul potrivit pentru bicicleta ta full suspension

Într-o țară care produce anual peste 2,6 milioane de biciclete și se situează pe locul…

16 ore ago

Emil Stoica Mariș: Construim un sistem de sănătate modern și accesibil pentru toți

Subprogramul de Tratament medicamentos al bolnavilor cu afecțiuni oncologice, Subprogramul de monitorizare a evoluției bolii…

19 ore ago

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma: Ne-am angajat să investim în viitorul țării printr-un sistem educațional modern și accesibil

Candidații PSD Hunedoara la Parlament se angajează să investească în viitorul țării printr-un sistem educațional…

19 ore ago

Ilie Toma, deputat PSD de Hunedoara: Municipiul Hunedoara s-a dezvoltat pas cu pas din 2016 încoace

Deputatul PSD de Hunedoara, Ilie Toma (foto), a declarat că primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu…

19 ore ago

Deputatul PSD Natalia-Elena Intotero: Grija față de oameni vine din convingerea că toți merită respect și oportunități egale

„Sunt Natalia-Elena Intotero și candidez cu convingerea că împreună putem continua efortul comun de dezvoltare…

19 ore ago