Un portar cu vise de performanţă
Alexandru Terciu (foto) are nouă ani şi practică fotbalul de jumătate de an la şcoala de Fotbal Sorii Sport Lupeni, visând să ajungă să joace la o echipă mare din România sau străinătate. Tânărul jucător a fost declarat recent cel mai bun portar al turneului „Gheorghe Ene”, la faza zonală a competiţiei desfăşurată la Timişoara.
Pasiune pentru fotbal
Alexandru Terciu a ales fotbalul la îndemnul părinţilor care l-au susţinut şi l-au sprijinit în permanenţă. Premiul obţinut la „Memorialul Gheorghe Ene” a venit ca o încununare a încrederii pe care părinţii şi antrenorii i-au acordat-o lui Alexandru. „Prima dată am evoluat ca mijlocaş, dar apoi mi-am dat seama că îmi place să apăr poarta. Chiar am şi un model în acest sens pe portarul Costel Pantilimon, fost la Poli Timişoara”, spune puştiul de nouă ani din Uricani. Tatăl lui Alexandru, Gabriel Terciu, îl susţine în permanenţă şi îl încurajează să-şi vadă visul cu ochii şi anume, acela de a evolua la o mare echipă din România. „Anul 2015 a fost cel mai bun pentru fiul meu, care a câştigat cu echipa Memorialul Gheorghe Ene, faza judeţeană, de la Haţeg, şi apoi titlul de cel mai bun portar al acestei importante competiţii, ce a avut loc la Timişoara”, a spus tatăl sportivului. Având în vedere faptul că puţini sunt cei care mai investesc în fotbal, grija apasă mai mereu în ultima vreme pe umerii părinţilor, cei care contribuie şi financiar şi material. „Îl ducem de trei ori pe săptămână la antrenamente la Lupeni, îi cumpărăm echipamentul şi ajutăm cu bani la deplasări. Acum, de Moş Nicolae i-am făcut o surpriză şi a primit o pereche de ghete care i-au purtat noroc în competiţia de la Timişoara. Suntem alături de el şi îl vom sprijini. Ne-am bucurat că l-am scos de la calculator şi l-am încurajat să aleagă sportul şi implicit fotbalul de performanţă”, spune tatăl, mândru de succesele copilului său.
Bun la fotbal, Premiant la şcoală
Alexandru are rezultate bune şi la şcoală, fiind elev în clasa a III-a la Şcoala Gimnazială Nr. 2 Uricani, unde este premiant. „Îmi place foarte mult şi la şcoală şi nu neglijez. Fac câte trei ore de antrenament pe săptămână, după amiaza, iar dimineaţa merg la şcoală”, spune micul jucător. Evoluţia lui din Turneul de la Timişoara nu a trecut neobservată, tânărul jucător fiind felicitat de Pavel Velcotă, preşedinte al Comisiei Centrale de Copii şi Juniori a Federaţiei Române de Fotbal. „Prima lui diplomă în calitate de cel mai bun portar la o astfel de competiţie este o încurajare pentru anii care vor veni, mai ales că vrea să facă performanţă. Suntem foarte mulţumiţi de modul în care cei doi antrenori de la Sorii Sport se ocupă de copii”, a mai spus tatăl lui Alexandru. (C. Marinuţ)