Ce premii au fost oferite
În concursul la care au fost implicate cluburile cu activitate exclusivă de copii şi juniori, locul I a fost ocupat de ACS Viitorul Şoimuş (reprezentat la premiere de Laura Alexia Saraol şi de Alin Alex Avram), care a fost recompensat cu diplomă, cupă, două seturi de măşti din partea @Grosvenor SCM şi o minge din partea celor de la JSport.ro.
La futsal a câştigat echipa de la Liceul cu Program Sportiv „Cetate” Deva (reprezentată la premiere de prof. Adrian Cristian Liga şi de ec. Amalia Catană) recompensată cu diplomă, cupă, două seturi de măşti din partea Grosvenor SCM şi o minge din partea celor de la JSport.ro iar ACS West De a (reprezentată de Eduard Daniel Kovacs), clasată pe locul secund, a primit o diplomă, două seturi de măşti din partea Grosvenor SCM şi o minge din partea celor de la JSport.ro
Duelul galeriilor a fost câştigat de reprezentanţii ACS Viitorul Şoimuş care au fost premiaţi cu diplomă, două seturi măşti din partea Grosvenor SCM şi o minge din partea celor de la JSport.ro
Festivitatea de premiere a fost oficiată din partea AJF Hunedoara de către preşedintele Cristian Petrean şi de Adrian Fodor, responsabilul Departament Competiţii din cadrul acestei asociaţii.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…