Un proiect spectaculos – Reabilitarea și refuncționalizarea Incintei I a Cetății Deva este aproape de final!
Simbolul orașului nostru este Cetatea Devei. Lucrările de reabilitare a zonei urbane Dealul Cetății Deva, Monument al Naturii și Istoric cu valoare turistică ridicată din municipiul Deva – Refuncționalizarea Incintei I sunt aproape de finalizare (în procent de 98 la sută).
Pentru evenimente culturale
„În preajma sărbătorilor pascale vom reuși să facem recepția la terminarea lucrărilor. Este un proiect deosebit care a fost avizat de Ministerul Culturii. Principalele materiale folosite de constructor sunt lemnul și piatra. Lucrările exterioare au vizat 3 zone: curtea mare, curtea mică și zona de legătură dintre cele două curți (fostul corp de Est al garnizoanei). Curtea mare va fi dedicată evenimentelor culturale. Am amenajat și grupuri sanitare, cu facilități inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. În Incinta I vom avea expuse litografii de epocă și alte imagini istorice cu Cetatea Deva, piese de artilerie specifice epocii, arme specifice diferitelor epoci istorice prin care a trecut Cetatea. Deasupra magaziei de arme, Platforma Belvedere Est – cel mai spectaculos loc din Incinta I va găzdui evenimente cu specific istoric și va fi, în același timp, un pol de atracție major în circuitul de vizitare a Cetății, având în vedere că de aici poate fi admirat atât orașul, cât și toată Valea Mureșului. În Pivnița Mare va fi creată o ”scenă din viața zilnică a garnizoanei”, cu manechine costumate specific și cu unelte istorice. Pivnița Mică se va transforma într-o încăpere memorială, dedicată lui David Ferencz – fondatorul și primul episcop al Bisericii Unitariene, care a fost încarcerat și a murit în Cetatea Deva”, arată Nicolae-Florin Oancea (medalion), primarul municipiului Deva.
Panouri interactive
Pe Platforma Belvedere Sud, care oferă o panoramă spectaculoasă asupra orașului, vor fi amplasate dispozitive tip ”binoclu” și panouri informative despre evoluția istorică a orașului. În locul fostei pivnițe de vinuri a garnizoanei Cetății, va fi amenajată Sala Multimedia, care va fi dotată cu monitoare, instalație audio performantă, panouri interactive “touchscreen” și dispozitive de proiecție pentru holograme (spațiul va putea fi folosit pentru simpozioane, conferințe, sală de curs pentru lecții deschise de istorie etc.). În corpul de gardă și arest vor fi expuse elemente de piatră sculptată, descoperite în săpătura arheologică, iar fosta temniță va găzdui obiecte specifice acestei funcțiuni (masă de tortură, dispozitive de schingiuire specifice epocii, cătușe etc.). “Refuncționalizarea Incintei I și reintroducerea acesteia într-un circuit turistic coerent, alături de incintele II și III care sunt deja reabilitate, va determina funcționalitatea întregului monument istoric și implicit dezvoltarea turismului cultural-istoric, punerea în valoare a istoriei și tradițiilor zonei și implicit creșterea numărului de turiști. Este un proiect care pune în valoare frumusețea Cetății noastre. Voi finaliza toate investițiile pe care le avem în derulare! Lucrăm pentru deveni”, a adăugat Nicolae-Florin Oancea, primarul Devei.