Un relief cu zeul Mithras va fi prezentat într-o expoziţie internaţională în Belgia

Un relief din marmură cu reprezentarea zeului Mithras (foto), o piesă rară ce a fost descoperită la sfârşitul secolului al XIX-lea în situl fostei capitale a Daciei Ro­mane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, va reprezenta Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva la o expoziţie internaţională ce va fi organizată de Mu­zeul Regal din Mariemont (Belgia), în­cepând cu 20 noiembrie.

Ambasadori culturali
Piesa datează din perioada romană şi a fost descoperită în anul 1882 în zona cen­trală a sanctuarului dedicat zeului oriental Mithras, din Ulpia Traiana Sarmizegetusa, în primul mithraeum identificat şi săpat în Transilvania.
„Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, cu sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara, a fost invitat să participe la un eveniment ex­poziţional de mare anvergură, care se ver­nisează în data de 20 noiembrie, în Belgia, la Mariemont, alături de muzee de prestigiu din Belgia, Franţa şi Germania. De­venim astfel ambasadori culturali ai ju­de­ţului Hunedoara şi ai României”, a de­cla­rat managerul MCDR Deva, Liliana Ţolaş.
Intitulată „Le Mystere Mithra : Plongée au coeurd’un culte romain”, expoziţia este realizată de Muzeul Regal din Mariemont (Belgia) în parteneriat cu Muzeul de Ar­he­o­logie din Toulouse (Franţa) şi Muzeul de Arheologie din Frankfurt (Germania). Ma­nifestarea culturală va fi deschisă la Muzeul Regal din Mariemont în perioada 20 noiembrie 2021 – 17 aprilie 2022.
Mithra este un zeu al luminii, în mitologia persană, şi s-ar fi născut, după unele le­gende, dintr-o piatră sau o fecioară, în ziua de 25 decembrie, când păstorii din ţinut ar fi venit să i se închine. El a capturat taurul divin pe care l-a sacrificat pentru a or­ga­niza un banchet alături de soare. Din sân­ge­le taurului se spune că au apărut toate plantele şi animalele folositoare omului.
Cultul lui Mithra a ajuns a pătruns în Dacia după cucerirea acesteia în anul 106. După convertirea lui Constantin cel Mare la creştinism, în anul 313, cultul a cunoscut un declin puternic urmat de dispariţia aces­tuia din lumea romană. (A. Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

2 zile ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

3 zile ago