Sport

Un singur devean în lotul Naționalei de futsal

Echipa națională de futsal a Ro­mâniei va juca în această lună două meciuri foarte importante împotriva unor adversari redutabili, Azerbaidjan și Kazahstan. Cele două meciuri vor conta pentru Grupa A a Elite Round-ului calificărilor la FIFA Futsal World Cup 2024, grupă din care mai face parte reprezentativa Țărilor de Jos.

Adversari puternici
Câștigătoarea din această grupă se va califica la Campionatul Mondial. Cele mai bune patru locuri secunde din cele cinci grupe ale preliminariilor UEFA se vor lupta la baraj pentru ultimele două bilete ce vor asigura prezența la Cupa Mondială. România va susține primul meci vineri, 15 septembrie, la Sala Spor­turilor din Buzău, împotriva selec­țio­natei similare a Azerbaidjanului, iar cinci zile mai târziu, tricolorii se vor de­pla­sa la Astana pentru meciul cu Kazahstan. Selecționerul echipei na­ționale, Endre Kacsó, a făcut public lotul cu care va aborda cele două partide, cu Azerbaidjan și Kazahstan. În lotul con­vocat, CS United Galați are șase ju­că­tori, trei provin de la vicecampioana FK Odorheiu Secuiesc, în timp ce CFR Timișoara trimite la prima repre­zen­tativă doi oameni. Din lot mai fac parte Paulo Josué Letra Costa Ferreira, Paulo Ferreira și Mánya Szabolcs dar și deveanul Darius Nastai (legitimat la CSM Deva). Iată lotul României:
Portari: Petrișor Toniță și Theodor Lungu, iar jucători de câmp: Valentin Ilaș, André Luis Sasse, Paulo Josué Letra Costa Ferreira, Felipe Pinto Viana de Oliveira, Darius Nastai, Mánya Szabolcs, István Hadnagy, Bálint Andor, Iszlai Richárd, Daniel Araujo, Vlăduț Dudău, Andrei Crăciun, Matei Boșneagă, Robert Crișan.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura