Atacul tânărului a avut loc pe timp de noapte pe o stradă din Orăştie, la finele anului trecut, iar anchetatorii au stabilit că şi-a acoperit faţa cu o mască şi l-a atacat pe pensionar cu gândul să-i ia banii. A luat decizia de a tâlhări pe cineva după ce şi-a cheltuit toţi banii la aparatele de poker.
„În acest context, inculpatul s-a apropiat de persoana vătămată prin spate, a prins-o cu mâinile de gât şi a doborât-o la pământ, a continuat să strângă persoana vătămată cu mâinile de gât, timp în care i-a cerut să-i dea banii pe care îi avea asupra sa, ameninţând-o cu moartea. În încercarea de a scăpa de inculpat, persoana vătămată a intenţionat să-i introducă degetele în ochi, moment în care a fost muşcată de inculpat de pavilionul urechii stângi şi de degetul mijlociu al mâinii drepte”, se arată în rechizitoriu.
Un localnic a auzit strigătele de ajutor ale bătrânului şi a reuşit să-l pună pe fugă pe tâlhar. ”Martorul l-a urmărit pe autor şi a reuşit să-l ajungă în zona spitalului vechi din Orăştie şi l-a întrebat dacă i-a sustras persoanei vătămate vreun bun, ocazie cu care a realizat că îl cunoaşte din vedere. Autorul i-a răspuns că nu a sustras nici un bun de la persoana vătămată”, au reţinut magistraţii. Roland Ştefan, de 22 de ani, din Orăştie, a fost judecat pentru infracţiunea de tentativă la tâlhărie calificată şi condamnat de Judecătoria Orăştie la doi ani de închisoare cu suspendare. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…