O adolescentă în vârstă de 15 ani, din municipiu, a fost agresată de un tânăr de 17 ani, tot din Vulcan, care a încercat să o violeze. Fata a reuşit să scape din mâinile agresorului şi să ceară ajutor unor oameni aflaţi la plimbare în zonă. Aceştia au alertat autorităţile.
Fata le-a spus poliţiştilor că tânărul s-a drogat cu substanţe pe bază de diluant şi a agresat-o fizic, ca mai apoi să încerce să o violeze. ”Minora a fost preluată de către un echipaj al cadrelor medicale şi transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Agresorul a fugit, însă este căutat de poliţişti în vederea continuării cercetărilor şi stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt”, a declarat Carla Strujan, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Hunedoara. (M. Gânju)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…