Sport

Un tânăr jucător hunedorean e dezamăgit de fotbalul românesc

Ovidiu Mănăstire

Medaliat cu bronz naţional alături de echipa de juniori A1 a Jiului Petroşani în 2015, mijlocaşul Călin Păduraru a fost unul din vârfurile acelei generaţii a trupei dn Valea Jiului. Ajuns în Liga a II-a, la echipe precum Unirea Tărlungeni sau CS Baloteşti, sportivul de 20 de ani este dezamăgit de sistemul din fotbalul românesc.

Vrea mai multe şanse de a-şi dovedi talentul
Produs al grupării fanion din sudul judeţului, Călin Păduraru a ajuns în Liga a II-a după ce a cucerit medalia de bronz cu Jiul, în campionatul naţional de juniori A1. După un sezon la Unirea Tărlungeni, fotbalistul din Petroşani s-a transferat la CS Baloteşti, grupare pentru care a evoluat în acest campionat de 12 ori. Totuşi, deşi e conştient de talentul său, Păduraru se declară dezamăgit de fotbalul românesc, afirmând că nu îşi poate etala întregul potenţial. „Am întâmpinat multe probleme pe unde am fost. Numai jucătorii cu pile au fost băgaţi în faţă.  În momentul actual sunt foarte dezamăgit şi chiar intenţionez să mă las de fotbal în aceste condiţii. Nu mai am încredere în sistemul fotbalistic din România. Ştiu că am potenţial, dar, din păcate, nu am unde să-l dovedesc, şi la echipele unde am jucat nu am fost apreciat la adevărata valoare. Mi-aş dori să mi se ofere o şansă. Dacă nu-mi găsesc echipă acum, atunci  până la vară, probabil, voi alege varianta unei grupări locale, de aici de la noi din Vale”, a spus tânărul fotbalist.

Sfaturi de la fostul antrenor
Managerul Jiului Petroşani, Marin Tudorache, cel care a contribuit la formarea lui Păduraru ca fotbalist, îl sfătuieşte pe fostul său elev să aibă răbdare şi să nu se grăbească în luarea de decizii pripite. „Copilul chiar este foarte talentat, dar eu cred că nu a găsit climatul propice unde să se integreze şi antrenorul care să-i dea încredere şi să-l propulseze spre fotbalul de performanţă. Din punctul meu de vedere, este un decar veritabil cu execuţii bune. Are inventivitate şi creativitate”, a spus Marin Tudorache. Echipa la care evoluează Păduraru, CS Baloteşti, ocupă locul 16 în Liga a II-a, după disputarea a 19 etape.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura