Un USL european
Volodia Macovei
Probabil contaminaţi, prin ceva magie politică tenebroasă, de clasa politică românească, social-democraţii europeni, în frunte cu Martin Schulz, au schimbat toate socotelile noii structuri parlamentare de după alegerile europarlamentare de la sfârşitul lunii mai, anunţând că susţine formarea unei coaliţii dreapta-stânga care să asigure o majoritate confortabilă în legislativul UE. Adică, tot un fel de USL, dar, de data aceasta, taman în vârful Europei unite.
Recenta declaraţie a social-democratului german Martin Schulz a fost suficient de clară pentru toată lumea: grupul de centru stânga, aflat pe a doua poziţie în preferinţele electoratului european, a decis să susţină candidatura fostului premier luxemburghez Jean-Claude Junker la preşedinţia Comisiei Europene, alături de susţinătorii nativi din Partidul Popular European (PPE).
Se pare că Martin Schulz şi Manfred Weber – preşedintele PPE – au ajuns la concluzia că Parlamentul European are nevoie de un soi de USL, care să scoată în afara jocului toate celelalte forţe politice prezente în legislativul european.
Conform calculelor „useliste” din Parlamentul European, o alianţă între populari şi socialişti asigură vreo 412 europarlamentari, respectiv cam 55 la sută din legislativ, în condiţiile în care majoritatea absolută este de numai 376 de parlamentari. Iar calculele politicianiste ale celor două mari forţe din PE merg mai departe, inclusiv cu atragerea, în jocul unei majorităţi copleşitoare, a liberalilor şi ecologiştilor, dacă se poate, aşa, pentru siguranţă.
Popularii şi socialiştii europeni vor, în fapt, să pună de o alianţă cincinală, care să asigure liniştea şi interesele parlamentarilor din cele două grupuri, în ciuda nepotrivirii evidente între viziunile viitorilor parteneri, ca să nu mai vorbim de diferenţele radicale între programele politice cu care au amăgit electoratul european.
Unele voci susţin că germanul Martin Schulz este interesat mai degrabă de participarea personală la vârful puterii europene, ca membru al Comisiei Europene, decât de realizarea unei majorităţi confortabile, care ar fi în interesul socialiştilor europeni. Parcă toate o iau razna şi nu mai e mult până la partidul unic european, cu partide unice în fiecare ţară.
