Categories: ActualitateFlash

Un vehicul condus de un spaniol, spulberat de tren, lângă Haţeg

Oana Mihnea

Ieri, în jurul orei 11.30, o maşină a fost spulberată de un tren în zona trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Balomir, comuna Sântămăria Orlea. În autoturism se aflau două persoane, dar din păcate, şoferul nu a avut nici o şansă să supravieţuiască.
Nu a respectat semnalele sonore
Bărbatul de 57 de ani, cetăţean spaniol, care conducea un Peugeot Expert pe DJ668, a vrut să treacă linia ferată, deşi semnalele acustice şi luminoase avertizau că nu e voie în acel moment. Într-o fracţiune de secundă, maşina a fost lovită de un marfar, care circula din direcţia Petroşani spre Simeria. În urma impactului puternic, cetăţeanul spaniol a decedat pe loc, iar tânărul de 21 de ani, pasager în maşină, a suferit multiple traumatisme.
Conform informaţiilor furnizate de maiorul Anemona Doda, purtătorul de cuvânt al ISU Hunedoara, având în vedere că şoferul era mort, pompierii de la descarcerare au făcut eforturi ca să îl stabilizeze în primul rând pe tânărul de 21 de ani. Chiar şi aşa, acţiunea de salvare a durat aproximativ o oră. După ce a fost scos dintre fiarele contorsionate ale maşinii, tânărul a fost dus iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului din Haţeg, fiind apoi transportat la Spitalul Judeţean Deva. Acesta are un traumatism cranio-cerebral, nu prezintă nici un risc major, însă va rămâne internat. Potrivit purtătorului de cuvânt al CNCF CFR, Oana Brânzan, din cauza accidentului, s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a liniei de contact pe firul 2 şi a fost nevoie ca o echipă de specialişti să remedieze defecţiunea. Din fericire, marfarul nu a deraiat, iar restul trenurilor care tranzitează zona au avut întârzieri de doar câteva zeci de minute.
Se pare că şoferul spaniol a fost prins în urmă cu o lună de poliţiştii rutieri de la noi din judeţ cu aceeaşi maşină, care nu era înmatriculată. Pentru asta, bărbatul s-a ales cu un dosar penal, însă avea o dovadă pe 30 de zile pentru a circula pe drumurile publice.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago