Între 15 martie şi 15 aprilie, va fi organizată „Luna pădurilor” şi în judeţ, eveniment care în fiecare an se vrea un bun prilej pentru a conştientiza populaţia de importanţa „aurului verde“.
Mai multe hectare de împădurit
„În judeţ, în contextul în care au fost căderi masive de zăpadă, ocoalele silvice din zona Văii Jiului şi Ţara Haţegului, probabil, că nu vor reuşi să încheie lucrările de împădurire conform graficului general, pământul fiind încă îngheţat. Deşi termenul va fi depăşit (preconizăm încheierea lucrărilor în prima săptămână din luna mai), asta nu înseamnă că acţiunea nu va înregistra succes. Perioada din an propice plantării arborilor este, în general, 20 martie – 1 mai, în zona montană, iar acolo unde se instalează îngheţul mai târziu, arborii pot fi plantaţi şi toamna. Noi ne propunem să efectuăm această operaţiune în primăvară“, a precizat Emil Ignat, directorul Direcţiei Silvice Hunedoara. Potrivit acestuia, pentru lucrările de împăduriri şi completări din fondul forestier, se vor folosi, în total, un milion de puieţi. Anul trecut, au fost plantaţi arbori pe o suprafaţă de 171 hectare, depăşindu-se cu 15 hectare planul stabilit, iar în acest an, este vizată o suprafaţă de 200 de hectare. “Ca şi în anii precedenţi, vrem să antrenăm în acest sens, grădiniţele, şcolile, liceele şi colegiile, din partea lor având un ecou pozitiv, de fiecare dată, elevii fiind şi mari iubitori de natură. Vom colabora, de asemenea, şi cu celelalte instituţii ale statului”, a adăugat Ignat.
S.O.S. Pădurea!
“Luna pădurii” îşi are începuturile încă din anul 1872, când a debutat organizarea acţiunii sădirii arborilor în SUA, ca o consecinţă firească a accentuării despăduririlor. În România, prima dată a fost organizată în anul 1902 de către Spiru Haret, pe atunci ministru al Cultelor şi Instrucţiei Publice, sub denumirea “Sărbătoarea sădirii arborelui”. (M. Şeban)
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…
Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…