Dintre cei prezentaţi la examen, 104.972 de candidaţi, adică 73,5 la sută, au obţinut medii mai mari sau egale cu 5. Raportaţi însă la cei 171.000 elevi existenţi în clasa a VIII-a, înseamnă că aproape 40 la sută nu au luat note de trecere. Asta înseamnă că aproape jumătate din clasele de liceu vor fi formate din elevi care au intrat cu medie de sub 5. Dintre acestea, aproximativ o treime aparţine filierei teoretice.
Analizând situaţiile prezentate de Ministerul Educaţiei Naţionale, se observă că în continuare absolvenţii de gimnaziu se îndreaptă spre profilul umanist, acolo unde Matematica nu este probă de bacalaureat. Prin urmare, o mulţime de familii cu venituri mici, din mediul rural, vor face eforturi mari să-şi trimită copiii la liceu timp de patru ani, iar la final elevii nu-şi vor lua bacul şi nici nu vor şti o meserie.
Foarte mulţi elevi se pierd pe drum, abandonează şcoala, asta în condiţiile în care legea prevede amendarea părinţilor care nu-şi trimit copiii la şcoală, pentru finalizarea învăţământului obligatoriu. Datorită finanţării pe elev a învăţământului, există cazuri în care absenţii nu sunt totdeauna înregistraţi, iar în situaţii grave, elevii se declară repetenţi pentru că nu pot fi exmatriculaţi.
În acest an, rata de promovare a bacalaureatului a fost de 69, 7 la sută. La examenul de bacalaureat s-au înscris 136.866 de candidaţi, s-au prezentat 123.619 candidaţi şi au promovat 86.162 dintre aceştia. 13.247 elevi nu s-au prezentat la bac, 37.460 elevi s-au prezentat, dar nu au luat examenul, 117 elevi au fost eliminaţi pentru tentativă de fraudă. În total, 50,824 de elevi au absolvit liceul dar nu au luat bacalaureatul dintr-un motiv sau altul. Probabil că mare parte din aceştia sunt cei care în urmă cu patru ani au intrat cu o medie de sub 5 la un liceu teoretic. Alţii, la fel, la un liceu tehnologic.
Aproape 80.000 de tineri între 15 şi 19 ani riscă să îngroaşe rândurile celor care nu se regăsesc nici în şcoală, nici în câmpul muncii, adăugându-se la sutele de mii, de anii trecuţi.
După analiza efectuată în cadrul comisiilor Partidului Naţional Liberal, care militează pentru tineri pregătiţi pentru o viaţă autonomă, ca urmare a unei educaţii care să le fructifice potenţialul şi să-i facă competitivi, deputata Florica Cherecheş, preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale din România, a sintetizat următoarele soluţii:
– Orientarea în carieră în gimnaziu, creşterea numărului de consilieri şcolari
– Prezentarea unor trasee educaţionale diverse, potrivite pentru fiecare
– Creşterea bugetului alocat învăţământului
– Intrarea la liceu să fie posibilă doar cu o medie peste 5 la evaluarea naţională
– Internat cu cazare şi masă gratuite pentru elevii din mediul rural înscrişi în învăţământul profesional
– Promovarea intensivă a învăţământului profesional clasic şi dual
– Mai multă autonomie locală şi consultare între şcoală, administraţia locală şi mediul de afaceri, în a decide specializările, reţeaua şcolară, planul de şcolarizare
– Planul de şcolarizare să cuprindă mai puţine clase de liceu teoretic şi mai multe de învăţământ profesional şi tehnic
– Introducerea bacalaureatului diferenţiat
– Cadre specializate, motivate inclusiv financiar, pregătite continuu, în funcţie de performanţele monitorizate şi evaluate realist periodic
– Facilităţi fiscale pentru agenţii economici parteneri în învăţământul dual
– Conectarea bazelor de date ale şcolilor cu REVISAL, pentru urmărirea parcursului educaţional al tinerilor, în vederea adoptării de măsuri bazate pe analiza datelor concrete.
Liberalii nu consideră copiii doar numere care aduc bani şi ţin şcolile în viaţă! Trebuie să luăm măsuri, să schimbăm situaţia pentru ca investiţia în învăţământ să fie eficientă! Iar pentru asta, trebuie să răspundem, mai întâi, la întrebarea: unde au dispărut şi ce vor face din toamnă 80.000 de tineri între 15 şi 19 ani?
Carmen Hărău, senator PNL de Hunedoara
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…