Actualitate

Unii cu vaccinarea, alții împotriva ei

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila (foto), a declarat ieri că i se pare „foar­te periculoasă” atitudinea unor par­tide precum AUR care militează îm­po­triva vaccinării obligatorii, după creş­te­rea cazurilor de rujeolă în rândul co­piilor.

Focar epidemic
„Avem focare epidemice. Se în­tâm­plă de exemplu la pojar, la rujeola se în­tâmplă acest lucru. Asta este una din­tre consecinţe. Atunci când scade acoperirea vaccinală sub 90 la sută din populaţia de copii, atunci virusul începe să circule şi în comunităţi în care există copii nevaccinaţi acest lucru se poate întâmpla”, a declarat ministrul. „Noi ca să reducem riscurile pentru aceşti copii care sunt nevaccinaţi am ela­bo­rat un Ordin, şi el de asemenea foarte mult dezbătut, în care nu trebuie altceva decât să ştim sta­tusul copilului, dacă este vaccinat sau nevaccinat, şi în funcţie de acest lucru, dacă apare de exemplu un focar epidemic într-o şcoală, atunci copiii nevaccinaţi stau acasă până se încheie focarul. Sună de bun simţ în a îi proteja. Nu este vorba de vreo condiţionalitate de a veni la şcoală. Nu, nici vorbă des­pre asta, dar dacă evoluează un fo­car epidemic, un timp – săp­tă­mână, 10 zile, copilul stă a­casă. Şi în felul acesta îi pu­tem proteja şi nu se îmbolnăveşte dacă nu este vac­cinat”, a mai afirmat Alexandru Rafila.

În dezbatere publică
El a comentat ca fiind „foarte peri­cu­loasă, iresponsabilă” atitudinea AUR în acest context, după ce partidul a anun­țat proteste împotriva vaccinării obli­gatorii. „Faptul că ea a fost abordată politicianist de un anumit partid politic mi se pare foarte grav, pentru că noi nu discutăm acum despre opţiuni politice, discutăm despre sănătatea copiilor. În plus această Strategie la care făceaţi referire se introduce acest concept al vaccinării oamenilor pe tot parcursul vieţii, absolut facultativ. Deci cine doreşte se duce la medicul de familie şi solicită o reţetă pentru vac­ci­nul care va fi com­pensat într-o proporţie mai mare sau mai mică în func­ţie de tipul de afec­ţiune pe care o are sau vârsta per­soa­nei. Fete­le şi băieţii până la 18 ani pri­mesc prescripţie pentru vaccinul HPV, dacă părinţii lor doresc acest lucru. De asemenea, femeile cu vârsta între 18 şi 45 de ani vor putea să be­neficieze de o anumită compensare a acestui vaccin care este foarte scump. Noi am făcut o abordare liberală în care noi ne ocupăm de informare”, a con­tinuat el.
Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat, luni seară, că a fost lansat în dezbatere publică proiectul de Hotă­râre a Guvernului privind aprobarea Stra­tegiei naţionale de vaccinare în România pentru perioada 2023 – 2030. Instituţia mai precizează că, în perioada 2009 – 2020, acoperirile vac­­cinale împotriva difteriei, te­ta­no­su­lui, tusei convulsive, poliomielitei şi ru­je­o­lei au scăzut cu 10 la sută, pe fon­dul lip­sei cazurilor şi al creşterii in­fluenţei miş­cării anti-vaccinare.
Nu crede în promisiunile lui Rafila
Liderul AUR, George Simion, a anun­țat pentru astăzi, 17 august, începând cu ora 11.00, un protest în fața Minis­terului Sănătății față de vaccinarea obli­gatorie.
„Ieşim în stradă împotriva vaccinării obligatorii şi pentru apărarea drep­tu­rilor românilor! Joi, 17 august (n.r.-as­tăzi), protestăm la Ministerul Sănătăţii împotriva Strategiei de Vaccinare a ministrului Alexandru Rafila, care nu este altceva decât un plan metodic pen­tru a impune, pe şest, obligati­vi­ta­tea vaccinării şi a reprimării dreptului ce­tăţenilor de a alege ceea ce este mai bine pentru sănătatea lor. Obligati­vi­tatea nu va creşte încrederea în sis­te­mul de sănătate şi nici în buna intenţie a guvernanţilor”, a scris pe Facebook liderul AUR. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un sa­lariu net de vreo 8.000 de lei,…

20 de ore ago

Bine ai revenit, Donald Trump! Președintele SUA își preia mandatul săptămâna viitoare

Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…

20 de ore ago

Bulina albă

Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…

20 de ore ago

Bulina neagră

Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…

20 de ore ago

Polițiști puși la zid de proprietarul unei pensiuni turistice

Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…

20 de ore ago

Recidivist acuzat că a furat dintr-un magazin scutece pentru bebeluși

Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…

20 de ore ago