Universitatea Alma Mater, în preferinţele liceenilor
Aflându-se în topul preferinţelor liceenilor hunedoreni, Universitatea ALMA MATER Sibiu şi-a deschis poarta pentru concursul de admitere 2013 – sesiunea de toamnă, venind cu o ofertă greu de egalat, la Facultatea de Ştiinţe Economice, Facultatea de Drept, Ştiinţe Sociale şi Politice, precum şi la Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Sociale Hunedoara, în cadrul acestora existând o serie de specializări aferente.
De precizat că Universitatea ALMA MATER este autorizată prin Hotărârea de Guvern nr. 916/11 august 2005, iar bursele de studiu nu lipsesc din programa universitară, la fel ca şi reducerile. De exemplu, reducerea taxei de studiu cu 15 la sută pentru studenţii care provin din aceeaşi familie, reducerea taxei cu 15 la sută pentru fiecare specializare în cazul în care se frecventează două specializări concomitent, reducerea taxei de studiu cu 30 la sută, indiferent de specializare, pentru persoanele care au vârsta de peste 30 de ani, cu 40 la sută, pentru persoanele care au peste 40 de ani, cu 50 la sută, pentru cei trecuţi de 50 de ani şi cu 60 la sută pentru cei care au depăşit pragul de 60 de ani. O ofertă concretă a admiterii 2013, dar şi a facilităţilor incluse se găsesc pe site-ul instituţiei, www.uamsibiu.ro, precum şi în următoarele ediţii ale cotidianul nostru.