Cadre universitare de renume, demnitari, politicieni şi studenţi au participat la manifestările festive dedicate împlinirii celor 70 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Petroşani. Printre invitaţi s-a aflat şi Valentin Popa, ministrul Educaţiei.
Din institut de mine, universitate
Creat în anul 1948, Institutul Cărbunelui a devenit din anul 1952 Institutul de Mine din Petroşani. După anul 1990, Institutul de Mine din Petroşani şi-a diversificat oferta educaţională în/şi în afara domeniului tehnic, transformându-se în universitate. Instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului a organizat o serie de manifestări care să marcheze cei 70 de ani de activitate, de la întreceri sportive şi până la manifestări ştiinţifice.
Evenimentul a culminat cu o ceremonie organizată ieri, la care au fost invitaţi demnitari, specialişti din ţară şi din străinătate, personalităţi care au contribuit la dezvoltarea industriei miniere pe mapamond şi care au absolvit la Petroşani. Nu au lipsit nici studenţii, viitorii specialişti, tineri aflaţi acum pe băncile prestigioasei instituţii de învăţământ superior din Petroşani. Ceremonia a debutat cu un scurt istoric al instituţiei prezentat de rectorul Universităţii din Petroşani (UPET), prof. univ. dr. Radu Sorin, dar şi cu o trecere în revistă o obiectivelor stabilite pentru a fi atinse pe viitor.
„Formarea profesională a specialiştilor se realizează în cadrul a trei facultăţi: Facultatea de Mine, Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică şi Facultatea de Ştiinţe. Din anul 1948 şi până astăzi, la Universitatea din Petroşani au absolvit peste 40.000 de ingineri, subingineri, economişti, sociologi, matematicieni sau institutori. În Universitatea noastră se pregătesc peste 3.200 de studenţi, masteranzi şi doctoranzi, cu sprijinul unui colectiv de peste 140 de cadre didactice. Pregătirea doctorală este asigurată de 30 de conducători ştiinţifici, personalităţi recunoscute în ţară şi pe plan mondial. Pregătirea solidă dobândită a absolvenţilor le-a oferit posibilitatea să se adapteze şi să se integreze rapid la condiţiile şi metodele de lucru din alte ţări cum ar fi SUA, Canada, Germania, Franţa, Italia, Spania, Israel, dar şi de pe alte continente ca America de Sud, Africa sau Asia”, a declarat rectorul Universităţii din Petroşani, prof. dr. univ. Radu Sorin.
Distincţie pentru Universitatea din Petroşani
Invitat la ceremonie, ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a venit cu un „cadou“ pentru instituţia de învăţământ superior şi cu promisiunea fermă de a susţine financiar învăţământul universitar din Valea Jiului. Ministerul Educaţiei a emis un ordin de ministru prin care Universităţii din Petroşani i se acordă Placheta şi Diploma „DIMITRIE GUSTI“ pentru „activitatea educativă desfăşurată şi performanţele profesionale înregistrate în cei 70 de ani de la înfiinţare“.
Distincţia reprezintă o recompensă morală oficială şi se oferă pentru contribuţia deosebită privind dezvoltarea învăţământului românesc, ştiinţei, culturii ori pentru îndelungata activitate ştiinţifică şi performanţele înregistrate în comunitatea academică.
Universitatea din Petroşani a fost evaluată instituţional de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi deţine calificativul „Grad de încredere ridicat“.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…