Magdalena Șerban
Facultatea de Ştiinţe Economice, Administrative și Sociale, Facultatea de Mine și Facultatea de Inginerie Mecanică şi Electrică – toate din cadrul Universității din Petroșani, instituția de învățământ superior cu un grad de încredere ridicat clasificat de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), cu parteneriate solide – interne și internaționale și parte din EURECA-PRO, alături de universități europene de prestigiu, și-au deschis porțile pentru noi studenți.
7,5 decenii de existență
Până în 19 iulie, la ora 15:00, are loc înscrierea candidaţilor la studiile de licență, acest pas făcându-se online, pe platforma admitere.upet.ro. Cei care nu dispun de mijloace tehnice se pot prezenta la sediul Facultății dorite, unde se pot înscrie online, beneficiind de suport tehnic, de luni – vineri, orele 8.30-15:00, iar sâmbăta întreorele 8.30-12:00. În data de 21 iulie are loc afişarea rezultatelor (etapa I), urmând ca în intervalul 21 – 23 iulie să se realizeze depunerea contestaţiilor, respectiv în 23 iulie să se facă analiza contestaţiilor şi să fie afișate rezultatele. În perioada 22 – 26 iulie va fi confirmarea locului ocupat prin concurs, mai exact depunerea documentelor originale de către candidaţii admişi pe locurile finanţate de la buget, care doresc să beneficieze de acestea şi care au în dosar copiile documentelor de concurs. În 29 iulie se vor afișa rezultatele etapei a II-a a admiterii, iar în 30 iulie are loc confirmarea locului ocupat prin concurs și afişarea rezultatelor acestora. Mai trebuie precizat că media de admitere este calculată ca medie ponderată între: media generală a examenului de bacalaureat (cu ponderea de 60 la sută) și nota obţinută la examenul de bacalaureat, la o disciplină din cadrul examenului de BAC (cu ponderea de 40 la sută), calculată cu două zecimale, fără rotunjire. „Am demarat cu data de 1 iulie înscrierea pentru admiterea la Universitatea din Petroșani. Propunerea educațională însumează 22 de specializări de licență, 22 de programe de masterat și patru domenii de doctorat. Admiterea la doctorat va avea loc în toamnă, iar pentru licență și masterat, sesiunea de admitere este deja în desfășurare. Sunt 610 locuri bugetate la licență, 225 de locuri bugetate la masterat și 10 la doctorat. Înscrierile se pot face online, astfel că oricine dorește se poate înscrie la un click distanță. Dacă sunt nelămuriri sau nu au completat totul, primesc pe mail informații. Cei care nu se descurcă pot veni la Universitate și îi ajutăm să se înscrie online. Universitatea din Petroșani oferă, de asemenea, locuri bugetate pentru românii din diaspora, inclusiv din Republica Moldova, Ucraina, Serbia și alte state. Aceștia pot beneficia de burse și de condiții moderne de cazare și masă, la costuri mai mici, comparativ cu alte centre universitare din țară”, a subliniat prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai (foto), rectorul Universității din Petroșani
Vorbesc gurile rele că o duduie, cu un salariu net de vreo 8.000 de lei,…
Peste câteva zile, Donald Trump își preia mandatul de președinte al SUA. Peste câteva zile,…
Mircea Rotea, pompier la Detașamentul de pompieri Deva Pentru că a intervenit, fiind în timpul…
Claudia N., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de…
Hunedoreanul a cerut intervenția polițiștilor după ce mai mulți cetățeni olandezi s-au încăierat la o…
Tânărul aflat în arest preventiv a fost închis de mai multe ori pentru furturi, iar…