Categories: Comunitate

Universitatea din Petroșani a revenit la parametri normali, cei de dinainte de pandemie

Magdalena Șerban

Deși timp de doi ani, de când pan­de­mia și-a impus propriile reguli, s-au stopat pregătirile realizate de repre­zen­tanții Universității din Petroșani pentru elevii care susțin sesiunea de bacalaureat, acum se ia în calcul relua­rea lor. Totodată, cursurile atât pentru licență cât și pentru masterat au re­venit la varianta normală, adică cea cu prezență fizică.

Ca formă de susținere
„Discutăm astăzi (n.r -miercuri) cu cei de la Departamentul de matematică-infor­matică pentru a decide cum și în ce mod putem să reluăm astfel de pregătiri de specialitate (matematică, iar dacă se cere, inclusiv fizică). Pe toată durata pan­demiei nu am mers mai departe cu ele, deoarece atât starea de urgență din prima etapă, cât și cea de alertă care a durat doi ani, au îngrădit partea de inte­rac­ționare directă, în scopul prevenirii infectării. Ba mai mult, și incidența în Pe­troșani a fost una oscilantă, fiind nevoiți să ne organizăm în funcție de evoluția virusului în comunitate. Ce vreau să precizez este că pregătirile destinate ele­vilor care vor susține probele la exa­menul de bacalaureat reprezintă o for­mă de ajutor din partea noastră. Noi prac­ticăm admiterea candidaților pe bază de dosar, deci nu cu probă la ma­tematică sau alte ramuri, iar aceste pregătiri sunt stabilite în ideea ca ei să facă față cu brio cursurilor din cadrul programei universitare”, a afirmat prof univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai (foto), rectorul Universității din Petroșani. De amintit că până recent, de luni bune, studenții din Valea Jiului au urmat pre­gă­tirea doar în regim online, dat fiind faptul că incidența cazurilor de îmbol­nă­vire a fost mai mereu peste 3 la mie. După atâta vreme în care latura socială a fost pusă pe tușă, prezența în am­fi­teare s-a dovedit a fi mult așteptată de studenți și de profesori, în egală măsură.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago