Categories: Comunitate

Universitatea din Petroșani, într-un trend ascendent

Magdalena Șerban

Cu un bilanț impresionant al anului universitar precedent (3.754 de studenți s-au pregătit în cadrul a 22 de spe­cia­lizări la învățământul superior de licență și tot atâtea la cel de masterat plus 4 la doctorat, la care se adaugă peste 300 de absolvenți ai cursurilor postuniver­si­tare), Universitatea din Petroșani se nu­mără printre instituțiile de top din Ro­mânia.

Un nou grad de încredere ridicat oferit de evaluarea ARACIS
Una dintre noutățile momentului este că universitatea din Valea Jiului a fost eva­luată, recent, de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) şi a obţinut cea mai înaltă certificare, respectiv calificativul de instituţie de învăţământ superior cu „grad de încredere ridicat”. De altfel, această recunoaștere i s-a atribuit și la acreditarea precedentă, fiind treapta cea mai înaltă, dar și cel mai greu de atins și apoi de menținut. Un alt aspect definitoriu este că anul trecut, instituția de învățământ su­pe­rior și-a unit forțele cu alte șase entități de prestigiu din Europa, formând împreună cu acestea o Universitate Europeană pu­ternică și unică în domeniul consumului și producției responsabile. Este vorba despre un parteneriat încheiat în cadrul Programului EURECA –PRO. ,,Obiectivul acestui consorțiu format din Montanuni­versität Leoben din Austria, Universitatea Minieră și Tehnologie din Freiberg din Germania, Universitatea din León din Spa­nia, Universitatea Tehnică din Creta din Grecia, Universitatea de tehnologie Silezia din Polonia și Mittweida University of Applied Științele din Germania, cărora ne-am alăturat noi, este acela de a alinia pla­nurile de învățământ la o serie de disc­i­pline în proporție de 80 la sută la nivel euro­pean, incluzând proiectele de învă­țământ, cursurile și schimburile de expe­riență. Prognoza inițială a acestui proiect este de trei ani pentru că așa este fi­nan­țarea, dar lucrurile nu se pot termina în trei ani pentru că avem o viziune mai lungă, până în 2030 -2040. În ce ne privește, o asemenea colaborare constituie o des­chidere și mai mare și totodată plus va­loa­re”, susține prof. dr.ing. Mihai Sorin Radu (foto), rectorul Universității din Petroșani. Mai trebuie precizat că la ora actuală, la nivel european există 41 de consorții formate fiecare din cinci sau șase uni­ver­sități. La selecția din 2020 au participat 600 de universități din toată Europa. Din România, numai 10, printre care și cea din Valea Jiului, au fost selectate pentru par­ticipare, dintr-un total de 48 de uni­ver­sități publice plus cele private. Și cu toate acestea, taxele de şcolarizare de la Pe­tro­șani au rămas cele mai mici din ţară.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

2 zile ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

2 zile ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

2 zile ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

2 zile ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

2 zile ago