Natalia Bumbac
Se complică lucrurile în procesul dintre Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara (CEH) şi Garda de Mediu Hunedoara.
Este vorba de cauza judecată în apel la Tribunalul Hunedoara în care CEH a cerut anularea procesului verbal de contravenţie prin care autorităţile de mediu au dispus oprirea activităţii de la unitatea de la Mintia. La termenul de judecată de ieri au fost depuse două cereri de intervenţie, una din partea Primăriei Devei şi a doua din partea asociaţiei nonguvernamentale Greenpeace România.
Îngrijoraţi pentru soarta termoficării din Deva
Prima cerere de intervenţie a fost depusă de Primăria Deva, autorităţile publice fiind îngrijorate de scenariul în care activitatea termocentralei ar putea fi stopată în mijlocul iernii. „Am făcut cerere de intervenţie în proces pentru ca devenii să nu rămână fără căldură în mijlocul iernii. S-au perindat pe aici şi premierul şi ministrul Energiei de nu ştiu câte ori şi, până la urmă tot primăria trebuie să rezolve problema”, a declarat Răzvan Mareş, viceprimar al municipiului Deva. Dacă în acest caz, intervenienţii susţin demersul CEH, în cazul cererii de intervenţie depuse de Greenpeace lucrurile ar putea sta exact invers. Activiştii de mediu şi-au făcut cunoscută poziţia la protestul din septembrie 2017, din faţa Termocentralei Mintia, atunci când au vrut să arate că unitatea funcţionează ilegal de patru ani, în lipsa autorizaţiei de mediu. Aceştia au proiectat pe turnul de răcire al termocentralei următoarele mesaje: „Funcţionez ilegal de 4 ani” şi „Poluez de mori”.
Următorul termen de judecată în proces a fost stabilit pentru 29 ianuarie 2018. De menţionat este faptul că, în prima instanţă, la Judecătoria Deva, cererea CEH a fost respinsă în 12 mai 2016, decizie care nu a fost definitivă, prin urmare a fost atacată cu apel. CEH a cerut anularea în instanţă a procesului verbal emis de Garda de Mediu Hunedoara în urma verificărilor efectuate în perioada 18 – 23 iunie 2015 la Termocentrala Mintia, privind emisiile industriale şi stadiul realizării investiţiilor în modernizarea tehnologiei de protecţie a mediului. În urma controalelor, inspectorii au dispus suspendarea activităţii termocentralei până la obţinerea actelor de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. În plus, unitatea a fost amendată cu 60.000 de lei, pentru că funcţiona fără Autorizaţie Integrată de Mediu.
Doi ani până se schimbă regulile
Totuşi, Termocentrala de la Mintia ar putea fi salvată şi în contextul actual, cu tot cu carenţele pe care le are la capitolul autorizaţiilor de mediu, arată directorul unităţii Ioan Conţ, în măsura în care se vor respecta paşii prevăzuţi în planul adoptat de comun acord cu organismele europene.
„În baza Planului Naţional de Tranziţie în care am fost cuprinşi şi suntem actualizaţi de Comisia Europeană, sunt nişte norme care ne dau voie să funcţionăm cu grupurile 3 şi 4 până la 31 decembrie 2018 şi grupurile 5 şi 6 până în 30 iunie 2020. După aceste termene trebuie să ne conformăm la noile norme de mediu, asta însemnând investiţii în retehnologizarea termocentralei, demersuri care au fost deja începute”, a explicat directorul unităţii.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…