O fetiţă de 11 ani din municipiul Lupeni a murit după ce a fost agăţată de locomotiva unui tren personal. Copila se întorcea de la şcoală şi nu mai avea mult până să ajungă acasă. Mama ei este foarte săracă şi nu ştie cum va reuşi să-şi îngroape fetiţa.
Roxana, care era elevă în clasa a V-a la o şcoală din Lupeni, se întorcea acasă şi trebuia să treacă linia ferată ca să scurteze din drum. Nu era pentru prima dată când venea pe cărarea de lângă linie, dar vineri, din cauza viscolului, n-a mai auzit trenul. Locomotiva a izbit-o în plin şi copila a murit pe loc. „O izbit-o din spate, nu a auzit nimic. Era un viscol foarte mare, abia mai mergeai şi cum ningea tare, nici mecanicul n-a văzut-o la timp. N-a avut nici o şansă”, a spus un martor. Mecanicul trenului a spus că micuţa a vrut să treacă linia şi a încercat să evite accidentul, dar nu a reuşit. „Nu s-a aruncat în faţă, a vrut să treacă şi n-a mai apucat. Am văzut-o, dar nu am avut timp să opresc”, a spus acesta vizibil marcat. Mecanicul locomotivei este cel care a anunţat accidentul, sperând că fetiţa va putea fi salvată. Mama fetei mai are un băieţel acasă de un an şi este atât de săracă, încât nu ştie cum va putea să-şi îngroape copila. „Am doar ajutor de la primărie, nu ştiu ce o să mă fac. I-am zis să aibă grijă când mergea pe acolo, eu nu puteam să merg cu ea la şcoală tot timpul, că mai am un copil mic”, a spus plângând Maria Guia, mama fetiţei.
Vorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, mare și tare de la o vreme,…
Dorin Gligor, directorul general al Apa Prod Pentru că Apa Prod SA a semnat contractul…
Florin O., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, împreună cu alți…
Mai mulți experți în domeniul riscurilor globale au avertizat că omenirea ar trebui să își…
Polițiștii, din nou la datorie! Ei au efectuat o razie pentru asigurarea unui climat de…
Individul a reușit cu ajutorul unei foste iubite să fure conturile de pe rețelele sociale…
View Comments
Dumnezeu sa o odihneasca... saracuta de ea. Nu stiu de ce nu se pot face niste poduri unde trebuie sa treaca copii. Familia trebuie ajutata de primarie neaparat