[nggallery id=34].
Nouă hunedoreni au ajuns, ieri, în faţa procurorilor DIICOT, pentru audieri, fiind suspectaţi că fac parte dintr-o reţea profilată pe cămătărie, şantaj, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi trafic de persoane. Considerat a fi liderul acestei grupări, Cristian Constantin Litera (în foto) unul dintre cei mai cunoscuţi interlopi din judeţ, se numără, şi el, printre aceştia. Anchetatorii susţin că vreme de aproximativ un an, membrii reţelei s-au folosit de violenţă extremă pentru a-şi recupera împrumuturile acordate unor persoane, şi chiar au obligat o parte dintre acestea să muncească în Libia, încasându-le, mai apoi, câştigurile.
Îşi băteau victimele, încât să pară rănite în accidente
Potrivit procurorului şef al Serviciului Teritorial DIICOT Alba Iulia, Ioan Mureşan, descinderile au vizat şapte adrese din judeţul Hunedoara, în localităţile Deva, Brad, Simeria şi Petroşani. Anchetatorii susţin că, în cursul anului 2011, membri grupării au împrumutat sume de bani diferitelor persoane din judeţ, obţinând, mai apoi, câştiguri mult mai mari, percepând dobânzi lunare de 10-20 la sută, sau obligându-i, pe aceştia, prin violenţă extremă, să plătească diferite amenzi. „Spuneau, de exemplu «Am auzit că ai vorbit urât despre mine, trebuie să plăteşti o amendă pentru asta», şi astfel s-a ajuns ca pentru împrumuturi de 20-30 mii euro, să fie restituite sume de 400.000 euro, plus bunuri mobile sau imobile, sau chiar activele unor societăţi comerciale”, a precizat Ioan Mureşan. Tot pentru a-i face să-şi restituie datoriile, cămătarii îi obligau pe oameni să cumpere maşini pe care să le asigure în regim CASCO, după care să le accidenteze fictiv, pentru a putea încasa banii din asigurare. Mai mult, victimele erau bătute crunt, pentru a părea rănite în aşa-zisele accidente. Violenţa era la ordinea zilei, pentru a mai plusa sumele restante. Unuia dintre bărbaţii căzuţi în plasa cămătarilor i-au fost sparte rotulele genunchilor cu ciocanul, iar cei duşi în Libia, la muncă, erau ameninţaţi cu focuri de armă pentru a păstra tăcerea. Prejudiciul total stabilit de anchetatori, până în prezent, se ridică la peste 800.000 euro.
Cu renume în lumea interlopă
Cunoscut în lumea interlopă din judeţul nostru, Cristian Constantin Litera – liderul reţelei de cămătari, este certat cu legea încă de la mijlocul anilor `90, când a fost implicat într-un jaf armat comis la o benzinărie din Deva. Mai este, de asemenea, cunoscut şi ca fost bodyguard al lui Alin Simota, proprietar al echipei Jiul Petroşani. În total, are două condamnări la închisoare cu executare şi a fost cercetat şi pentru agresarea unui jucător al echipei lui Simota, iar în prezent, este judecat pentru înşelăciune într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Hunedoara din august 2008.
Pe lângă Litera şi ceilalţi opt membri ai reţelei au fost duşi, ieri, la audieri, precum şi o parte dintre victimele cămătarilor.
STIMAȚI CONCETĂȚENI ROMÂNI Mă adresez fiecăruia dintre Domniile Voastre deoarece țara noastră, a fiecăruia în…
Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…
View Comments
Inca unul s-a dus, Dzeu sa-i odihneasca pe toti (Bibanul, Pera, Spuma, Litera, Nitu, samd)