Ei au cerut ajutor prin numărul de urgenţă 112 în jurul orei 2.00, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce plecaseră de la Cabana Genţiana spre Vârful Peleaga (2.509 m), cu intenţia de a ajunge la Refugiul Bucura.
Din cauza ninsorii şi a vicolului, cei trei s-au rătăcit pe traseu, iar când au ajuns într-o zonă cu semnal GSM, au sunat la 112 şi au cerut ajutor.
În urma datelor solicitate turiştilor, salvamontiştii au reuşit să-i localizeze şi i-au îndrumat spre Refugiul Bucura, aflat la o oră de mers de locul în care se aflau cele trei persoane. O echipă a plecat însă spre refugiul menţionat, pentru că salvatorii montani au dorit să fie siguri că turiştii au ajuns acolo şi sunt în afara oricărui pericol.
„Atunci când au cerut ajutor, cei trei turişti erau panicaţi şi le era frig. În zona în care se aflau era viscol şi ceaţă. După ce i-am îndrumat spre Refugiul Bucura, am trimis o echipă de salvamontişti în zonă, deoarece am dorit să fim siguri că turiştii sunt într-o stare de sănătate bună şi că nu sunt alte probleme”, a spus şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
De remarcat este faptul că tinerii au mai intenţionat să meargă la Refugiul Bucura şi în cursul zilei de vineri, în condiţii de ceaţă şi viscol, dar au fost văzuţi şi întorşi din drum de salvamontişti, la Cabana Genţiana. Din păcate, ei nu au ţinut cont de recomandările Salvamont, iar sâmbătă au plecat, din nou, spre Refugiul Bucura, deşi condiţiile meteo nu erau favorabile pentru un asemenea traseu. (A. Năstase)
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…