Uricani: primarul a păşit în al cincilea mandat, iar viceprimarul în al patrulea

Magdalena Şerban

Dănuţ Buhăescu şi-a început oficial cel de-al cincilea mandat consecutiv în fruntea administraţiei publice a oraşului Uricani. PSD are o majoritate categorică în noul Consiliu Local de aici, iar viceprimar a fost ales social-democratul Corneliu Braia (în foto, împreună cu primarul). Festivitatea de investire şi depunere a jurământului a avut loc în prezenţa subprefectului judeţului Hunedoara, Dorel Bretean.
„La noi, PSD a obţinut cel mai mare procent din judeţul Hunedoara la nivel de municipii şi oraşe pentru Consiliu Local, respectiv 71,6 la sută. Sunt 11 consilieri de la PSD şi patru de la PNL. Şi viceprimarul nostru, care a început al patrulea mandat, se poate numi un veteran în branşă, ţinând cont de istoricul viceprimarilor din Valea Jiului. Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au venit la urne, dintre aceştia, 77,44 procente exprimându-şi încrederea în mine. Au rămas destule obiective pe care trebuie să le ducem la bun sfârşit, iar în paralel, vom face şi alte proiecte pe care să le materializăm prin programe guver­na­mentale şi din fonduri europene nerambursabile ”, a afirmat Dănuţ Buhăescu, edilul-şef al oraşului Uricani.
Printre priorităţile primarului se află mo­dernizarea instituţiilor de învăţământ (de la clădiri, la dotări), finalizarea anvelopării celor 13 blocuri aflate deja în lucru şi continuarea demersului cu alte cel puţin 30 de imobile (asta depinde şi de cum se mişcă asociaţiile de proprietari), extinderea reţelei de gaz metan la gospodăriile ţărăneşti din oraş şi localităţile componente, realizarea unui parc fotovoltaic pentru a asigura necesarul de energie electrică pentru sistemul de iluminat public, lucrări de infrastructură pentru dez­voltarea turismului, realizarea drumului de la Valea de Peşti (în parteneriat cu Consiliul Judeţean Hunedoara) şi cel de la Bărbăteni-Uricani-Valea de Brazi, urmând să fie reluate discuţiile şi pentru cel către Herculane. ,,Am promis că voi face proiectele pentru cele enumerate, însă ce îmi doresc este ca în următorii patru ani să le şi concretizez. Ştim cu toţii că orice investiţie necesită timp să ajungă de la stadiul de plan la realizare propriu-zisă”, a mai arătat edilul.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

22 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

22 de ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

22 de ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

22 de ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

23 de ore ago