Magdalena Şerban
Dat fiind faptul că elevii proveniţi din familii cu o situaţie materială dificilă au nevoie de un sprijin real, conducerea oraşului Uricani a luat măsuri în acest sens, fiindu-le atribuite tichete sociale în valoare anuală de 500 de lei pe elev. Sunt eligibili cei din învăţământul de stat preşcolar, primar şi gimnazial.
Condiţiile pe care solicitantul trebuie să le îndeplinească implică să aibă domiciliul/ reşedinţa în oraşul Uricani, venitul lunar net pe membru de familie realizat în luna iulie 2020 să fie de până la 1.115 lei, venitul lunar net pe membru de familie pentru copiii din învăţământul de stat preşcolar să fie până la 284 lei şi să facă dovada înscrierii copilului la grădiniţă sau şcoală.
Legat de întocmirea dosarului, sunt necesare actele de identitate ale părinţilor/reprezentantului legal (în original şi copie), documentele din care rezultă calitatea de reprezentant legal (în original şi copie sau după caz, hotărâre judecătorească de încredinţare, încuviinţare a adopţiei, dispoziţia conducătorului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului/ hotărârea instanţei de judecată pentru măsura plasamentului, hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/ dispoziţia autorităţii tutelare, potrivit legii), certificatele de naştere ale copiilor (original şi copie), dovada înscrierii la grădiniţă/ şcoală, certificatul de căsătorie părinţi în original şi copie (după caz), certificatul de deces părinte (unde este cazul) în original şi copie, actele doveditoare privind veniturile realizate de membrii familiei eliberate de angajator, de organele fiscale sau de alte autorităţi competente, mandate poştale de plată, extrase de cont, decizii ori dispoziţii de stabilire a drepturilor (după caz), hotărârea judecătorească prin care soţul/soţia este arestat/ arestată preventiv pentru o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor şi, după caz, alte acte doveditoare privind componenţa familiei, precum şi cererea tip care este emisă de Direcţia de Asistenţă Socială Uricani.
„Tichetele se acordă în conformitate cu O.U.G nr.133/2020 şi sunt în format electronic, putând fi utilizate pentru achiziţionarea de materiale şcolare, dar şi articole vestimentare. Se pot folosi timp de un an de la data emiterii şi doar numai în anumite magazine. Mai trebuie precizat că titularul tichetului social va fi reprezentantul familiei, respectiv reprezentantul legal al copilului”, a afirmat Dănuţ Buhăescu (foto), edilul-şef al oraşului Uricani.
Acesta a mai spus că este o formulă de sprijin pentru cei care, din păcate se confruntă cu multe neajunsuri, dar totodată şi una de prevenire a abandonului şcolar. Nu puţine au fost cazurile în care în România, din pricina lipsurilor, copiii nu au mai fost trimişi la şcoală, părinţii ducându-şi traiul de azi pe mâine cu mare dificultate.
CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…
Vorbesc cârcotașii că un personaj din zonă, ajuns, cum se spune cu sacii în căruță,…
Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…
Catedrala Națională va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al…
Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…
O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de sărbătorile de…