Eveniment

Următorul termen în procesul Hada & co nr. 2, pe 8 octombrie

03 hada (26)Ieri, s-a derulat un nou termen în procesul pe care fosta conducere a Primăriei Hunedoara îl are pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia, în acest dosar fiind implicat şi tatăl fostului edil şef, Ovidiu Hada (foto).
În acest caz, acuzaţiile aduse de către procurori lui Ovidiu Hada, Robert Dan, Gligor Hada, Daniela Căpâlnă (fostă angajată a primăriei) şi Ioan Ţiplea (fost angajat al primăriei) sunt de corupţie. Procesul respectiv a demarat în anul 2011, fiind altul decât cel care se află pe rol la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde, de asemenea, este implicată fosta conducere a Primăriei Hunedoara. În rechizitoriul respectiv, Ovidiu Hada este acuzat că, în calitatea sa de primar, pe vremea aceea, şi de ordonator principal de credite pentru unitatea administrativă, în mod abuziv, a dispus efectuarea în mod nelegal de plăţi către anumite firme. Gligor Hada, tatăl fostului edil şef, este implicat aici în calitatea sa de preşedinte al Asociaţiei Misionar Umanitare Maranatha Hunedoara, care a beneficiat de sume de bani de la primărie nejustificate, pentru închirierea unui utilaj greu. Un alt termen în acest proces a fost stabilit, ieri, de magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia pentru 8 octombrie. (S.Popa)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura