Categories: Interviu

Useriștii au organizat concursuri anul trecut pentru funcțiile de directori executivi la Agențiile de Șomaj din țară și, apoi, tot ei le-au contestat. Cui îi e frică de Angelica Tomuţa?

Sorina Popa

MESAGERUL HUNEDOREAN a re­ușit să o intervieveze pe Angelica Georgeta Tomuța (foto), fostul și actualul director executiv al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, imediat după ce ea a câștigat concursul pen­tru această funcție. A doua oară.

– Ați reușit să câștigați din nou con­cursul pentru postul de director executiv al AJOFM. Sunteți singura, în istoria acestor concursuri, care a dat de două ori examenul pentru același post. Cum s-a ajuns la această situație?
– A.T. – Da, este adevărat, am susținut un nou concurs pentru postul de direc­tor executiv al AJOFM Hunedoara, con­curs de recrutare, unde se putea înscrie orice cetățean care îndeplinea condițiile cerute pentru a ocupa acest post.
Anul trecut în luna mai, postul de director executiv al AJOFM Hunedoara a fost scos la concurs, din nou, concurs de recrutare, la care se putea înscrie absolut orice persoană care îndeplinea cerințele de vechime și studii. Concursul a fost organizat de către ANOFM, avizat și publicat pe site de către ANFP (AGENȚIA NAȚIONALĂ A FUNCȚIO­NARILOR PUBLICI). La concurs au fost desemnați membri ANFP, concursul a fost validat și procesul verbal de examen semnat de către membrii comisiei, fără obiecțiuni. Eu, simplu candidat, nu m-am ocupat de organizarea concursului. Eu doar mi-am depus dosarul cu documen­tele cerute la înscriere, m-am pregătit și m-am prezentat la concurs. Atât la selecția de dosare cât și la proba scrisă și interviu au fost prezenți reprezentanții ANFP, validând concursul fără nici o obiecțiune.

– Ce s-a întâmplat după primul con­curs? A fost un proces, intentat de cine și cine a reclamat nereguli?
– A.T. – Ulterior concursului, am primit cerere de chemare în instanță, ANFP contestând 4 concursuri organizate de către ANOFM, avizate, publicate pe
site-ul ANFP, toți cei patru fiind deja validați ca directori executivi. Este vorba despre județele Giurgiu, Neamț, Tulcea și Hunedoara.
În scrisoarea de chemare în instanță se scria că acțiunea a fost făcută la se­sizarea doamnei deputat de Hunedoara Pollyanna Hangan.

– Cine a organizat concursul?
– A.T. – Concursul a fost organizat de către ANOFM, avizat și publicat pe site-ul ANFP , președintele ANFP de la aceea vreme personal semnând documentele, desemnând membrii comisiei. Apoi, tot domnia sa, după ce a validat toate cele 4 concursuri și am fost instalați pe post a contestat în instanță toate cele 4 con­cursuri.

– Liviu Mălureanu, președintele ANFP fiind membru USR ca și deputata care a trimis sesizarea. Ce au contestat?
– A.T. – Da, președintele ANFP, Liviu Mălureanu, am citit și eu că era coleg de partid cu deputatul Pollyanna Hangan. A fost contestat faptul că sunt prea multe legi și lipsește tematica, culmea e că pe site-ul ANFP, mult după data acestei contestații, Liviu Mălureanu a mai avizat sute de concursuri, la fel. Era specificat bibliografie/tematică fără a fi trecută, separat, tematica. Legat de numărul de legi, nici nu au fost toate cu care lucram, mai ales că anul trecut am avut de plătit toate măsurile Covid și, rapid, trebuia să ne punem la punct cu toate actele normative apărute.

– După 30 de ani de muncă în sistem, ați ajuns șomeră? Ce ați făcut în timpul în care nu ați avut un loc de muncă și ce perioadă a fost?
– A.T. – Da, este dureros că după 30 de ani și singurul loc de muncă pe care l-am ocupat, în data de 23 iunie anul curent, când ANOFM a pierdut procesul, eu, fără să am nici o vină, m-am trezit scoasă din Corpul funcționarilor publici, afară din sistem, fără să mă pot întoarce la vechiul meu loc de muncă. Din păcate, asta este legislația, iar instanta a uitat să specifice ce se întâmplă cu ocupantul postului deși era obligatoriu să o facă. Am avut aproa­pe 3 săptămâni de coşmar în viața mea, în care, nevinovată, nu puteam să fac nimic și nici să înțeleg cu ce am gre­șit, singura vină fiind că m-am înscris la concurs. Am înţeles, însă, că trebuie să mă înscriu la un examen să reintru în Corpul funcționarilor publici, nu aveam nici o sursă de venit și, deși stăpâneam foarte bine acest domeniu, am ajuns șomer fără indemnizație. Asta am făcut, m-am înscris la un concurs și am susținut un examen pe un post de execuție in același domeniu, neavând probleme în cunoașterea și stăpânirea legislației cu care lucrăm.

– În tot acest timp, cine v-a ajutat? V-a sunat cineva să vă întrebe dacă vă des­curcați?.
– A.T. – În primul rând Dumnezeu m-a ajutat și mi-a dat putere să nu îmi pierd mințile, pentru că eram complet nevino­vată, nu greșisem cu nimic. Cu toate acestea, am rămas fără loc de muncă. Apoi, soțul meu, care îmi este mereu ală­turi. Alte ajutoare, nu am avut. De sunat m-au sunat colegii mei, noi suntem o echipă, iar plecarea mea a dus toată echi­pa în derivă, nimeni nu înțelegea nimic și se blocase totul. Așa după cum știți, noi derulăm 2 proiecte europene, proiectul SICO HD și SICONET, în va­loare de aproximativ 5 milioane de euro, proiecte la care eu am contribuit efectiv la scrierea lor, la cel de 4 milioane de euro fiind manager de proiect. Așadar, nimeni nu înțelegea nimic. Au fost zile de coșmar. Asta, pe lângă faptul că nu înțelegeam cum e posibil să se dea o astfel de hotărâre fără a specifica ce se întâmplă cu ocupantul postului, care nu e vinovat de nimic, nu înțelegeam și nu înțeleg nici acum cum de, în aceeași speță, unii câștigă, altii pierd. Cu toate acestea, mai trebuia să îmi încurajez și colegii. A fost greu, foarte greu și doar câțiva prieteni foarte apropiati, repet, foarte puțini, mi-au fost alături, cărora le multumesc.

– Aţi luat peste 90 de puncte și prima dată, la ambele probe. Și, totuși, judecă­torii au decis să vă scoată afară din sistem. I s-a mai întâmplat altui coleg din țară asta?.
– A.T. – Este oarecum ciudată situația de la proces. Cu aproximativ 2-3 săp­tămâni înainte de procesul meu, colegul de la Giurgiu, pe aceeași speță, cu acceași apărare, la acceași Curte de apel, doar completul de judecată diferit, a câștigat procesul și a rămas pe post.
Eu, cu toate că exista precedentul pro­cesului câștigat de colegul meu, pe acee­ași speță, identică, am rămas fără loc de muncă. Repet, TOTAL NEVINOVATĂ!!! Nu eu am organizat concursul, cele 2 insti­tuții, ANOFM și ANFP s-au ocupat de acest lucru.
Nu contează că am fost la fel de bine pregătită și atunci la concurs, că am 30 de ani vechime în sistem, că am avut ca director rezultate de excepție, inclusiv cîștigarea celor 2 proiecte amintite, că am dezamorsat greva minerilor și am contribuit efectiv la modificarea ordo­nanței pentru a putea să plătim, că am organizat activitatea și toți cei care au beneficiat de măsurile de sprijin din pandemie au primit banii la timp… Nu a contat că am muncit alături de colegii mei și am ajutat atâția oameni, fără să am nici cea mai mică vină, am fost scoasă afară din sistem.
Mai mult, deputatul Pollyanna Hangan, prin postările ei de pe rețelele de so­cializare mi-a afectat imaginea publică. M-a jignit, m-a defăimat.

– Ați fost desemnată să candidați pentru funcția de director executiv al AJOFM de vreun partid politic?
– A.T. – Așa cum v-am precizat la început, concursul pentru funcția de director executiv a fost de recrutare, în ambele situații. Dreptul de a participa la un concurs îl are fiecare cetățean, con­form Constituției, dacă îndeplinește con­dițiile cerute.Totul a fost public, în am­bele situații concursurile au fost publicate pe site-urile ANOFM și ANFP, avizate de ANFP, cu membrii în comisia de examen.
Anul trecut, era în anunț specificat BIBLIOGRAFIE/TEMATICĂ, anul acesta au fost distinct trecute. Noi suntem func­ționari publici. În meseria noastră este obligatoriu să știi o lege în integra­litate, sunt situații de criză, nu poți să stai să cauți legea să o citești, trebuie luate imediat decizii. Or, dacă nu cunoști legea nu poți face față.
M-am înscris și eu, ca orice cetățean am acest drept. Consider că după 30 de ani de sistem pot să susțin un concurs din legislația cu care lucrez zilnic, am cunoștințe atât în domeniu cât și de management, astfel încât să pot exercit funcția de director executiv la această instituție. Dealtfel, singurul meu loc de muncă este în domeniul forței de muncă și șomaj.

– Să revenim la situația prezentă. Când a fost scos postul, din nou, la concurs?
– A.T. – Postul a fost scos la concurs imediat după ce a avut loc recursul şi ANOFM a pierdut procesul cu ANFP. În data de 17 iulie a fost publicat anunţul pe site-ul ANFP, totul a fost transparent, din nou concurs de recrutare, din nou se putea înscrie oricine cu BIBLIOGRAFIE şi TEMATICĂ, separat de această dată.

– Putea să se înscrie oricine la examen? Adică era public anunțul?
– A.T. – Sigur că da, totul a fost public și transparent în ambele situatii.Am văzut pe site-ul ANFP la diverse instituții pos­turi de directori scoase la concurs de promovare, chiar dacă eu de 30 de ani lucram în sistem postul a fost scos la concurs de recrutare, orice persoană care îndeplinea condițiile cerute de ve­chime și studii se putea înscrie la acest concurs. Concursul a fost publicat pe site-ul ANFP și ANOFM, conform legii, repet, orice cetățean român se putea înscrie la acest concurs.

– Vă reproșați ceva? Ați greșit cu ceva în tot acest timp?
– A.T. – Nu prea am ce să îmi reproșez profesional, mi-am făcut datoria și am încercat să fac tot ce îmi stă în putință să ajut oamenii, fără să țin cont de viața mea personală. Am greșit că am pus prea mult suflet, că de dimineaţa până seara eram la birou și m-am pus pe plan secund pe mine și familia mea.

– Credeți că cineva se află în spatele acțiunii de scoatere a dumneavoastră de la șefia AJOFM Hunedoara?
– A.T. – M-am gândit de multe ori la acest lucru. Am respectat legea întot­dea­una, am lucrat în spiritul și litera legii și am descoperit multe nereguli în insti­tuție, sigur am deranjat.

– Ați luat puțin mai mult la examenul de săptămâna trecută.
– A.T. – Da, așa este cu câteva sutimi mai mult. De când mă știu am fost un elev bun, am avut note mari la școală,
mi-a plăcut să învăț mereu, din acest motiv am terminat 3 facultăți, facultatea de Drept fiind una dintre ele. Chiar îmi place să studiez legile, am contribuit la mo­dificări legislative, iar dacă nu era stresul cu acest proces, nota la concurs ar fi fost mai mare.

– Ați supărat pe cineva cu această notă?
– A.T. – Nu știu dacă am supărat sau dacă cineva s-a bucurat, asta sunt eu, dacă mă apuc să fac ceva mă implic și o fac temeinic. Cunosc legislația, v-am spus, cred că era rușinos pentru mine ca profesionist să iau o notă mică dupa 30 de ani de instituție. Nu am luat niciodată note mici la școală.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bandă de hoți din Ilia, furturi pe bandă rulantă

Mai mulți bărbați din comuna Ilia, membri unei bande, au furat mai multe animale dintr-o…

o zi ago

Funcționari din Primăria Petroșani, declarați nevinovați de cea mai înaltă instanță a României

Nu unul ci patru judecători de la ICCJ au judecat dosarul și au dat aceeași…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Șușotesc gurile rele prin târg că o duduie care le face viața grea salariaților săi…

2 zile ago