Categories: ActualitateFlash

USL a declanşat procedura de suspendare a preşedintelui Băsescu

Sorina Popa

Birourile Permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au decis ca astăzi să aibă loc şedinţa plenului reunit pentru citirea cererii USL de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu (foto).
În şedinţa de plen, va fi citită cererea de suspendare a preşedintelui. Şeful statului este invitat la şedinţa de plen, pentru a-şi expune punctele de vedere. Cererea de suspendare este transmisă apoi Curţii Constituţionale spre avizare. Parlamentul va cere Curţii un termen până la care să se pronunţe.
Referendumul pentru suspendarea preşedintelui ar putea va avea loc între 15 şi 29 iulie, în funcţie de evoluţia evenimentelor anterioare. Potrivit preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, mâine, se va desfăşuira loc şedinţa de dezbatere şi de vot asupra suspendării preşedintelui Băsescu. El a precizat că cererea de suspendare a fost semnată de „binişor“ peste o treime dintre parlamentari.
Lideri politici din judeţ comentează această situaţie, în care preşedintele ţării are zilele numărate în funcţie.

Paşi înapoi, spre comunism

„Democraţia nu a venit uşor în România şi e păcat că se fac prea uşor paşi înapoi. Mi se pare că tot ceea ce se petrece acum este o goană nebună. Dispar instituţii peste noapte, se desfiinţează comisii. Curtea Constituţională reprezenta un garant că nu
oricine poate să-şi facă de cap în România. Dar, în scurt timp, românii vor vedea ce înseamnă cu adevărat guvernarea USL”, a declarat Dorin Gligor, liderul judeţean al PDL.

„Suspendarea preşedintelui, o răzbunare”

La rândul său, Mircia Muntean, vicepreşedinte UNPR, susţine că „este vorba de o răzbunare a USL pe Traian Băsescu. Lumea trebuie să fie atentă, ca atare, pe cine votează în toamnă, la alegerile parlamentare. Personal, nu cred că la referendum oamenii vor vota pentru suspendarea din funcţie a lui Traian Băsescu”, spune Mircia Muntean.

„Se bagatelizează funcţia de preşedinte al ţării”

Haralambie Vochiţoiu, preşedintele PP-DD Hunedoara, a declarat că e adevărat că Băsescu a făcut mult rău ţării. „Traian Băsescu şi echipa sa au făcut mult rău ţării. Însă, modul în care se doreşte scoaterea lui din scenă nu e OK. Nu cred că, aşa cum procedează USL, este cel mai potrivit mod. Dacă am ajuns să bagatelizăm funcţia de preşedinte al ţării, este grav”, a declarat Vochiţoiu.

Circ în Parlamentul European pe tema României

Europarlamentarul Iuliu Winkler, preşedintele UDMR Hunedoara, crede că locurile de muncă şi economia României ar fi trebuit să fie prioritare pentru actualii guvernanţi. „În Parlamentul European este un circ inimaginar, din cauza a ce se întâmplă în România în prezent. Asistăm la un declin fără precedent al vieţii politice româneşti. UDMR va analiza documentul pentru suspendarea preşedintelui Băsescu. În mod sigur, vom fi în sală, la vot. Dar, aceste lupte, duse până la extrem, nu fac bine românilor”, a afirmat Iuliu Winkler, europarlamentar UDMR.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă, ajuns, cum se spu­ne cu sacii în căruță,…

7 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că nici nu a început bine anul și a…

7 ore ago

Când va fi SFINȚITĂ Catedrala Mântuirii Neamului: „Permanent deschisă închinătorilor”. Cât ne costă Catedrala

Catedrala Națională va fi sfințită du­mi­nică, 26 octombrie 2025, de Patriarhul Ecu­menic Bartolomeu I al…

7 ore ago

Bulina neagră

Lucian S., din municipiul Deva Pentru că i-a fost prelungit mandatul de arestare preventivă, bărbatul…

7 ore ago

Bătută măr de sărbătorile de iarnă

O hunedoreancă de 63 de ani, din Ghelari, nu s-a bucurat deloc de săr­bătorile de…

8 ore ago